Adevărul despre starea de sănătate a lui Nicolae Botgros. Ce au anunțat Maria Dragomiroiu și Sofia Vicoveanca
Maria Dragomiroiu și Sofia Vicoveanca sunt două nume grele din industria muzicală populară din România. Astfel că nu este de mirare faptul că cele două sunt extrem de apropiate de marele dirijor Nicolae Botgros, care trece printr-o perioadă grea a vieții sale, având probleme mari de sănătate.
Maria Dragomiroiu și Sofia Vicoveanca, despre starea de sănătate a lui Nicolae Botgros
Tragediile îl urmează pe Nicolae Botgros, care în urmă cu un an de zile și-a pierdut soția, acum câteva zile, chiar de ziua lui de naștere, mama sa a decedat, iar acum a fost nevoit să se opereze de urgență în Germania, din cauza unei probleme cu cataracta.
Maria Dragomiroiu și Sofia Vicoveanca, două dintre cele mai bune prietene ale maestrului dirijor, au comunicat cu el în această perioadă cumplită și au aflat detalii despre starea lui. Artistele au dezvăluit ce discuții au purtat cu bunul lor prieten.
Maria Dragomiroiu, îndrăgita cântăreață de muzică populară, îl apreciază enorm pe maestru dirijor Nicolae Botgros, colaborând în cadrul diverselor spectacole în urmă cu câțiva ani. Datorită faptului că a fost plecată în America o perioadă, artista nu a mai fost la curent cu cele întâmplate în țara noastră.
„Eu acum aud, dacă am fost plecată în America. Îmi pare foarte rău pentru dumnealui! Acum am aflat. Dumnezeu să o odihnească pe mama lui. Asta e viața, ne încearcă pe fiecare, nu știi când odată ești mai bine, odată vin tăvălug grelele peste tine, dar trebuie să îi faci față.
Îi doresc din toată inima să fie sănătos, putere, să treacă peste toate. Avem multe de făcut împreună, este un mare artist și îl apreciez. Am avut două spectacole superbe la Sala Palatului dirijate de dumnealui și m-aș bucura, dacă vrea Dumnezeu, să mai facem și altele.
Abia acum am venit din America și nu știam și nici nu am citit pe nicăieri. Îi transmit sănătate și putere să poată să treacă peste și încredere în Dumnezeu și rugăciune că altceva n-ai ce să faci”, a declarat Maria Dragomiroiu pentru WOWBiz.ro.
Sofia Vicoveanca este o altă artistă îndrăgită care se numără printre persoanele dragi ale dirijorului, cu care ține legătura permanent. În trecut, cei doi au susținut mai multe concerte împreună, iar în curând pregătesc un nou proiect.
„Ieri am vorbit, m-a sunat el. Noi vorbim. Numai cine a pierdut pe cineva poate înțelege starea în care se află. Eu înțeleg, pentru că și eu de 20 de ani mi-am pierdut soțul și știu ce înseamnă să fii singur. M-a întrebat ce facem pe 14 august, pentru că are multe evenimente decalate și îi e frică să mai ia ceva în plus. I-am spus că da, deci totul ok.
Am vorbit cu el, nu e nimic. Nu l-am întrebat despre așa ceva, că îl necăjesc. Aș putea să-l sun să văd cum se simte, dar din moment ce am vorbit ieri, cum am vorbit și cum mi-a propus să lucrăm împreună, e bine”, a spus și Sofia Vicoveanca, potrivit sursei citate.
Nicolae Borgros a suferit o intervenție de cataractă la unul dintre ochi, iar dacă mai aștepta mult putea să-și piardă vederea. Instrumentistul a fost infectat cu coronavirus de două ori, prima dată fiind testat pozitiv anul trecut, când a stat internat o lună la Terapie Intensivă, starea lui fiind una critică.