Adrian Mutu a devenit tată pentru prima dată, pe vremea când avea doar 23 de ani. Antrenorul echipei FC Rapid a povestit care este relația sa cu Mario Mutu, fructul iubirii dintre el și actrița Alexandra Dinu, precum și care sunt avantajele și dezavantajele de a fi părinte tânăr.
Adrian Mutu nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, fiind unul dintre cei mai mari foști fotbaliști din istoria României.
Pe lângă competențele sale sportive de nedisputat, actualul antrenor de la FC Rapid a avut parte de o viață amoroasă destul de tumultoasă.
Adi Mutu a divorțat de două ori, fiind însurat, prima dată, cu actrița Alexandra Dinu, la începutul anilor 2000, femeia care i l-a dăruit pe fiul său, Mario, iar apoi cu modelul Consuelo Matos, mama fetițelor sale Adriana și Maya.
În 2016, „Briliantul” a decis să meargă la altar pentru a treia oară, de data aceasta căsătorindu-se cu românca Sandra Bachici, fosta Miss România. Cu cea de-a treia soție Adrian Mutu are un băiețel pe nume Tiago.
Familist convins, antrenorul rapidiștilor face tot posibilul de a păstra cele mai sănătoase legături cu toți copiii săi.
Întrebat cum se înțelege cu Mario Mutu, ajuns la 21 de ani, Adi Mutu subliniază faptul că înțelege comportamentul specific vârstei tânărului, relația lor fiind normală și tensionată, pe alocuri.
„Avem o relație normală, tensionată. Așa e între un tată de 44 de ani și un băiat de aproape 21. Nu sunt toate bune și frumoase. La 21 de ani mai face prostii ,nu o să stea la birou sau să fie ușă de biserică.
Eu cred că e un băiat bine educat, noi avem o relație bună, e și el acum bărbățel și vede lucrurile din alte puncte de vedere. Acum se maturizează și capătă experiență, îl simt mai responsabil”, a declarat antrenorul de la FC Rapid la Antena Stars.
În cadrul unui interviu acordat celor de la Antena Stars, Adi Mutu le-a transmis un mesaj important tinerilor din noua generație
„Să fie un mesaj pentru tineri, adică să nu fac ceva și să nu spun niște povești acolo și voi să le puneți după aceea la televizor sau în ziare.
Viața este cu urcușuri și coborâșuri pentru toată lumea, dar important este să mergem înainte și să ne respectăm.
O alegere proastă nu te definește și, până la urmă, dacă ai voința și ambiția necesară poți, îți poți reface viața.”, a completat fostul mare fotbalist român.