Ce detalii sunt cunoscute despre externarea lui Fulgy? Care este motivul pentru care medicii de la Obregia l-ar fi eliberat pe fiul celebrilor cântăreți de la Clejani? S-a aflat unde este acum tânărul artist.
Fulgy a fost externat recent după ce a petrecut două săptămâni în clinica de reabilitare din Gradiștea. Tânărul a primit tratament specializat și consiliere pentru a ajunge pe o cale bună. Fiul Clejanilor ar fi fost luat chiar de tatăl său, dar nu se știe dacă băiatul se află acasă sau la o altă clinică specializată, arată spynews.ro.
Conform unor surse Xtra Night Show, artistul nu ar fi răspuns la unul din tratamentele clinicii care este bazat pe credințele bisericești și care include practici care să îl facă să renunțe la viicile pe care le are.
Ioniță Manole a fost chemat să intervină după ce Fulgy și-a dezvălit dorința de a nu mai practica ședințele de consiliere și activitățile intreprinse, nedorind în special să urmeze terapia religioasă, să meargă la biserică sau să cânte acest gen muzical.
Tatăl tânărului a mărturisit că familia nu trece printr-o perioadă deloc fericită, însă nu dorește să vorbească mai mult despre aceste lucruri pentru că psihic și sufletește nu se simte deloc bine.
În timpul acesta, celebra sa mamă îl aștepta regește acasă, unde îi pregătise toate cele necesare, dar mai ales apartamentul de care a avut grijă în tot acest timp: „Ei, și acum să începem! Bucătăria… Apartamentul lui Fulgy, pentru că urmează să reapară pe micile ecrane.
Mami s-a ocupat să facă curățenie, da, da, da… Uite așa, am făcut curat în baie… Ia să vedem… Să aprindem becul frumos în dormitor. Foarte frumos. Deci, în curând, pe micile ecrane apare. Unde e?!
Că mie mi-e dor de TikTok-urile lui și de toate filmările lui. Că n-a făcut rău nimănui, doar a satisfăcut poftele proștilor”, a spus Viorica de la Clejani în cadrul unui video pe care l-a postat pe Tik Tok.
Fanii vedetei de 23 de ani sunt șiderați de ieșirile pe care le-a avut acesta în ultima perioadă pe rețelele de socializare. Unii dintre ei susțin că nu-l mai recunosc din cauza comportamentului său controversat, în timp ce alții continuă să-i fie alături și să trimită mesaje de susținere familiei lui. Apropiații au decis deja de o bună vreme să fie cât se poate de discreți în această privință.