Alex Bodi și Daria Radionova sunt la cuțite după despărțire. C-o fi, c-o păți, fiecare a sărit cu varianta lui de adevăr. Astăzi, conform unui dialog între cei doi, purtat pe Internet, spusele femeii sunt veridice.
Despărțirea dintre Alex Bodi și Daria Radionova a venit pe nepusă masă, cel puțin din ceea ce afișau cei doi pe micul ecran. În diferitele interviuri susținute de aceștia, în vila din Tunari a afaceristului, care le devenise casă, ambii se declarau fericiți că s-au găsit. Ba chiar vorbeau despre nuntă, care urma să se petreacă după ce Bodi va fi ieșit din arestul la dimiciliu.
Între timp, li s-au stricat ploile. Daria a anunțat separarea de bogătaș, argumentând că geloziile lui i-au pus capac. Bărbatul o învinuia că vrea să se arate ca femeie singură în fața oamenilor, fiindcă nu publică imagini cu ei doi și nu îi dă atenție în mediul online. Femeia, în schimb, a motivat în fața presei că a dorit astfel să mențină discreție asupra relației lor.
La câteva zile distanță, și Bodi a ieșit la declarații. Parcă rănit în orgoliu, el a ținut să menționeze că nu ea s-a despărțit de el, ci invers, lăsând deoparte alte detalii emoționale.
„Cine a zis că m-a părăsit? Ea? Ei, nu ai cum să mă părăseşti. Nu există aşa ceva! I-am spus că nu mai funcţionează, că sunt prea multe tensiuni, că e prea mult stres, că intervin anumiţi factori şi cred că ar fi cel mai bine şi liniştitor pentru amândoi să rămână acolo, să se focalizeze pe afacerile ei, să îşi vadă de priorităţile ei şi aşa mai departe”, spunea afaceristul în urmă cu o zi.
Acum, cei de la Spynews au intrat în posesia unor capturi ale unor mesaje între Alex Bodi și Daria, în care se arată clar variantele celor doi. Dariei i se reproșează că nu postează mai multe imagini și detalii despre relația lor. La un moment dat, apare și replica afaceristului, care subliniază că „nu am spus că ne despărțim”. (Mesajele pot fi regăsite în galeria foto.)
„Am fost acuzată că, de când am plecat la Londra, nu am purtat inelul, nu am postat poze pentru el, nu l-am etichetat în videoclipuri și am avut timp să-mi postez mașina, mâncarea și pisicile, dar nu am avut timp să postez nimic pentru el. Cel mai mare scandal s-a întâmplat când am avut sesiunea de Întrebări și Răspunsuri pe Instagram și am ignorat toate întrebările despre el.
El crede că le-am ignorat pentru că aș fi vrut să îl ascund și am vrut să pretind că sunt o femeie singură. M-a insultat de la ora 12 noaptea până la 5:30 dimineața din cauza problemei lui cu rețelele de socializare. De atunci avem aceleași conflicte. Înțeleg că situația lui actuală îi aduce nervi și stres, dar recent toți nervii lui au fost vărsați pe mine și nu mai pot să suport asta”, au fost primele declarații ale Dariei.