S-a aflat adevăratul motiv pentru care ar fi murit Beethoven. Descoperirea care schimbă totul. Un studiu publicat ieri a ajuns la mai multe concluzii referitoare la ascendenţa şi istoricul medical al compozitorului Ludwig van Beethoven. Ce i-a adus sfârșitul în anul 1827, la doar 57 de ani.
Au fost făcute descoperiri șocante în ceea ce privește moartea lui Ludwig van Beethoven, unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Studii anterioare arătau că acesta ar fi murit intoxicat cu plumb.
Analiza genomică din ultimul studiu făcut de cercetători a examinat mostre de ADN din opt şuviţe de păr prezentate ca aparţinând celebrului compozitor, acestea fiind disponibile în colecţii publice sau private.
Astfel, oamenii de știință au stabilit că cinci dintre acestea provin de la un singur individ de sex masculin, fiind datate la începutul secolului al XIX-lea.
Dintre cele cinci şuviţe, istoria a două dintre a fost neîntreruptă timp de două secole, fiind susţinută de o documentaţie bogată. Una i-a fost oferită în 1826 de către Beethoven unui prieten muzician, iar cea de-a doua a fost găsită la un prieten de familie care s-a ocupat de înmormântarea marelui compozitor.
Cele cinci şuviţe acoperă ultimii şapte ani din viaţa lui Ludwig van Beethoven și sunt aproape sigur autentice, conform oamenilor de știință.
De asemenea, secvenţierea ADN-ului a fost făcută în Germania, în laboratorul de antropologie de la Institutul Max-Plank din Leipzig, unde se face de regulă studiul oamenilor preistorici.
„În comparație cu analiza oaselor, în păr, ADN-ul este foarte degradat. A fost dificil să recoltăm suficient ADN pentru a asambla genomul”, a explicat Johannes Krause, şeful departamentului de genetică al institutului şi coautor al studiului.
Astfel, au fost folosiţi câţiva metri de păr şi, în final, trei sferturi din genom (totalitatea genelor unei fiinţe vii) au putut fi cartografiate.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit, printre altele, că Beethoven avea o predispoziţie genetică pentru boli hepatice şi că avea hepatita B, boală inflamatorie care afectează ficatul.
Aceşti factori, coroborați cu consumul regulat de alcool, prezintă „explicaţii plauzibile” pentru moartea lui Beethoven, în 1827, cred autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology.
„Aşadar, credem că boala lui provine dintr-o interacţiune” între aceşti trei factori, a explicat Markus Nothen, de asemenea coautor al studiului.
Studiile asupra unei şuviţe de păr, care a fost sub lupa cercetătorilor, aceștia presupunând că i-a aparținut omului de muzică, au sugerat anterior că Beethoven ar fi murit din cauza intoxicaţiei cu plumb (saturnism).
Însă, în urma ultimelor studii s-a constatat că şuviţa nu îi aparţinuse lui Ludwig van Beethoven, ci unei femei descendentă a evreilor aşkenazi.