Adevăratul motiv al uciderii polițistului din Timiș: Poliția Română se află într-o stare deplorabilă

de: Puiu Alexandru
12 06. 2019

Poliția Română se află într-o gravă din foarte multe puncte de vedere. Lipsa de muniție, numărul mic de exerciții în poligon și absența echipamentelor moderne reprezintă doar vârful piramidei.

Un polițist din Timiș a fost omorât în urmă cu mai bine de o săptămână. Dacă ai urmărit relatările evenimentului, s-ar putea ca în acel context dramatic, un detaliu să ți se fi părut hilar. Nu mai puțin de 36 de focuri de armă s-au tras asupra criminalului și niciunul dintre gloanțe nu a reușit să-l imobilizeze. Cu alte cuvinte, polițiștii români știu să tragă cu armă mult mai prost decât o fac răufăcătorii.

Deși acest informații nu vor ține de cald familiei polițistului asasinat, mai mulți oficialii din Ministerul de Interne au recunoscut situația foarte dificilă în care se află Poliția Română la această oră. Agenții de poliție nu au cu să se antreneze, gloanțele sunt precum aurul pentru polițiști iar orele petrecute în poligon sunt doar câteva pe an

„Trebuie să spunem că din 2016 nu avem nicio achiziție, pentru că avem un acord cadru care a fost contestat de mai multe ori. Sunt resurse, doar că nu am achiziționat cartușe”, a declarat chestorul Ioan Buda, inspectorul general al Poliţiei Române.

Ca penibilul situației să fie maxim, este suficient să o asculți pe Carmen Dan, care este de părere, ca de fiecare dată, că ea și-a făcut treaba. ”Oare trebuie să îmi dau demisia pentru că am adus cel mai mare buget din ultimii 10 ani, sau pentru că în mandatul meu s-au luat cele mai multe mijloace de protecție pentru polițiști?”, a spus Carmen Dan, ministru de Interne.

Ca referință, pe hârtie, un polițist precum Cristian Amariei ar trebui să aibă cel puțin două sesiuni de tragere anual. Președintele sindicaliștilor din poliție spune că ar fi de fapt vorba de 12, dar cei mai mulți se bucură de una singură, dacă au noroc. ”Până acum câțiva ani se făceau trageri lunar, deci 12 ședințe anual. Acum facem una, din cauza lipsei muniției și a poligoanelor. Subfinanțarea sistemului vine din urmă și acum s-a ajuns la capăt”, spune Dumitru Coarnă, preşedintele SNPPC.

Deși este puțin probabil să se schimbe ceva în viitorul apropiat sau vreodată, conducerea Ministerului a promis deja că anul acesta va dota Poliția Română cu mii de veste antiglonț, mașini, pistoale și muniție.