02 sept. 2020 | 07:55

Adelina Pestrițu are coronavirus! Cum s-a infectat, de fapt, și prima reacție a vedetei

Monden
Adelina Pestrițu are coronavirus! Cum s-a infectat, de fapt, și prima reacție a vedetei
Adelian Pestrițu are coronavirus

Adelina Pestrițu a fost infectată cu coronavirus! Cunoscuta vedetă s-a speriat atât de tare încât a început să plângă în fața fanilor săi. Vedeta este extrem de afectată.

Adelina Pestrițu a fost infectată cu coronavirus! Vedeta a izbucnit în lacrimi

Cunoscuta Adelina Pestrițu a fost testată pozitiv cu coronavirus, iar prima clipă în care a aflat vestea a fost terifiantă pentru vedetă. Aceasta i-a înștiințat pe numeroșii fani care o urmăresc pe rețelele de socializare că a intrat în contact cu un bolnav de COVID.

Fosta prezentatoare se afla chiar în parcarea spitalului, așteptând să fie preluată. Primele semne că ar fi putut fi bolnavă au fost pierderea gustului și mirosului. Din fericire, soțul ei a ieșit negativ testului, iar restul familiei sale urmează să-l facă.

Bruneta a început să plângă în timp ce le povestea totul internauților despre situația în care se află, mai cu seamă că grijile pentru cei dragi o apăsau din ce în ce mai tare.

La finalul mesajului transmis video pe Instagram, Adelina Pestrițu i-a îndemnat pe toți să poarte mască și s-a îmbărbătat singură spunându-și că o să fie bine. Distanța dintre ea și Zeny va fi cea care va pune stăpânire pe emoțiile brunetei în perioada ce va urma, mai ales că cele două stăteau exclusiv împreună.

Adelina Pestriți, testată pozitiv cu coronavirus

Adelina Pestriți, testată pozitiv cu coronavirus

„Zilele trecute am intrat în contact cu un bolnav de COVID”

„Din pacate, zilele trecute am intrat in contact cu un bolnav de COVID iar dupa ce au aparut primele simptome, am ramas fara gust si fara miros, mi-am facut un test. Testul a iesit pozitiv, iar acum ma aflu în parcarea spitalului, astept sa fiu preluata si internata. Toti cei din familie vor fi testati, Zeni, bunicii… Sotul a iesit negativ, dar va tin la curent. Nu am stiut ca persoana respectiva este infectata cu COVID, eu mi-am facut testul dupa ce am ramas fara gust si fara miros. Am mancat o ciocolata si simteam ca si cum mancam hartie. Deocamdata starea mea de sanatate este buna. O sa va tin la curent pe masura ce voi putea sa comunic ceea ce se intampla. Asta e, nu putem sa prevedem aceste episoade din viata noastra. Protejati-va, aveti grija”
Adelian Pestrițu (Sursa: instagram.com)

Parteneri
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii
Redactia.ro
Care sunt bolile pentru care nu se poate reînoi permisul auto
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nu a fost o greșeală... A fost făcut intenționat”. Teo Trandafir a vorbit despre pozele de la care a pornit scandalul infidelității lui Cezar Ionașcu. Ce a spus vedeta TV în legătură cu zvonurile că Ionașcu ar fi înșelat-o pe mama celor 6 copii ai săi cu o cunoscută jurnalistă. S-a aflat și despre cine este vorba!
Unica.ro
Zodii fericite în Mercur retrograd. Aventuri romantice și distracție maximă
EVZ.ro
Una zice, alta face! Dana Roba încă se întâlnește cu Beni, fostul iubit! Informații exclusive despre cum "o joacă", în realitate, make-up artista
Spynews
Marele actor și-a dat ultima suflare. Adio, maestre! Nu te vom uita niciodată
Capital.ro
Vlăduța Lupău, în cel mai mic costum de baie, pe plajele din Dubai. Sutienul i-a jucat feste, iar pozele au devenit virale. Artista NU a plătit degeaba mii de euro pentru implanturi
Avantaje
Adeverința care trebuie depusă de pensionari semestrial. Primul termen este 31 martie
Mediaflux
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi măsura de siguranță
Spynews.ro
Mircea Lucescu, gânduri înainte de meciul cu Bosnia. Ce mesaj are selecționerul pentru români
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro