Adele, de nerecunoscut după divorț: pozele din vacanță au făcut valuri pe internet
La începutul acestui an, Adele a trecut printr-un divorț destul de dureros. Dacă te uiți însă la pozele din vacanță, ai crede totuși că s-a vindecat destul de bine.
Adele este una dintre cele mai populare vedete ale ultimului deceniu, cu o sumedenie de premii câștigate și numeroase recorduri doborâte, când vine vorba de muzică. În viața personală însă, nu a avut foarte mult noroc. O dovadă a acestui fapt este divorțul de la începutul acestui an de bărbatul cu care are un copil, Angelo.
Adele nu este cea mai activă pe rețelele sociale. Pe Instagram, de exemplu, postează aproximativ o dată la două săptămâni. Cu toate acestea, are aproximativ 32 de milioane de urmăritori. Puține dintre postările sale recente au făcut însă atât de multe valuri precum fotografiile din vacanță postate în urmă cu puțin timp de către vedetă.
În mai puțin de 24 de ore, au adunat 1,5 milioane de like-uri și 13.000 de comentarii. Fotografiile ne-o arată pe Adele mai relaxată și dezinvoltă ca niciodată, relaxată pe un yacht, în vacanță, alături de prieteni apropiați. Tânăra vedetă a împlinit 31 de ani și s-a bucurat la maxim de această aniversare.
Aceasta este prima postare importantă a lui Adele după divorțul anunțat online în luna aprilie a acestui an. La momentul respectiv, am avut parte de un comunicat de presă simplu și la subiect. ”Adele și partenerul ei s-au despărțit. S-au angajat să-și crească copilul [Angelo] împreună, cu multă dragoste. Ca de obicei, vă rugăm să le respectați intimitatea. Nu vor mai exista alte comentarii.” La această oră, nu este foarte clar dacă Adele s-a implicat într-o nouă relație amoroasă sau continuă să se recupereze după cea mai recentă dramă sentimentală. Nu se știe sigur nici dacă va mai scoate vreodată un album.