Adela Popescu, rănită profund de fiul ei. Ce i-a putut spune e dureros, multe mame o vor înțelege

de: Iulia Statie
28 10. 2021

Adela Popescu se bucură de faptul că are 3 copii care îi fac fiecare zi mai frumoasă, dar, ca orice mămică, aceasta trece din când în când și prin clipe dificile. Ea s-a văzut nevoită să ofere o lecție prețioasă după ce a fost rănită profund de unul dintre băieții ei.

Adela Popescu, îndurerată de cuvintele pe care i le-a zis fiul său

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt împliniți din toate punctele de vedere. Pe plan personal, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire și au parte de 3 băieți superbi, iar, pe plan profesional, aceștia se bucură de cariere spectaculoase și mulți fani abia așteaptă să afle totul despre aventurile lor.

Prezentatoarea de la Vorbește lumea s-a văzut nevoită să îi ofere o lecție fiului cel mare, Alexandru. Micuțul și-a dorit să doarmă cu Radu Vâlcan, așa că Adela Popescu i-a mărturisit că nu doar violența fizică poate să facă mult rău, ci și cuvintele, totul depinzând de modul în care un lucru este spus.

„Apropo de povestea cu rănile mă dor, aseară i-am predat lui Alexandru prima oară această lecție. Trebuia să hotărâm cu cine doarme. I-am spus: ‘Este foarte important felul în care spui un lucru’.

I-am explicat că m-a rănit pentru că mi-a zis că nu vrea să doarmă cu mine. Și dă și explică faptul că anumite cuvinte pot să rănească.”, a zis vedeta la Vorbește lumea.

Adela Popescu, lecție valoroasă pentru părinți

Vedeta își bucură fanii din mediul virtual cu fel și fel de istorisiri. Adela Popescu s-a decis să vorbească despre sentimentele pe care le au părinții în momentul în care aud că traumele din copilărie îi urmăresc pe copiii lor ajunși la vârsta maturității.

„Mă tot întreb ce-o fi în sufletul părinților ai căror copii afirmă că au traume din copilărie. Că nu s-au simțit iubiți, apreciați, văzuți. Și că neîmplinirea pe care o simt în viață de adult e din cauza lor.

A părinților. Încerc să îmi imaginez o mama de 60 de ani, pe un fotoliu din sufrageria de la etajul 4, citind pe Facebook postarea copilului despre asta. Ce simte ea? Neagă? Se revoltă?

Își cere scuze? Plânge? M-am trezit gândindu-mă la asta, probabil și pentru că, mai nou, mă simt mai mult mamă decât fiică.”, a zis ea, pe Instagram.

„Când ai 60 de ani, ce simți?”

Adela Popescu s-a confruntat cu problema expusă mai sus după ce Alexandru i-a spus că nu este o mamă prea bună pentru că nu i-a desenat personajul preferat așa cum trebuia. Totuși, vedeta și-a dat seama că are timp să repare orice i se pare că nu a făcut bine, pentru că micuții ei se află la o vârstă fragedă.

„Și pentru că zilele trecute Alexandru mi-a spus cu multă ușurință că sunt cea mai rea mama din lume. Pentru că l-am desenat pe Spider-Man cu vișiniu, nu cu roșu.

Nu m-a mișcat prea tare, dar asta și pentru că simt că am suficient timp să ‘repar’ tot ce îmi pare că nu am făcut bine până în acel moment. Dar când ai 60 de ani, ce simți?

Mai ales când știi că ai făcut atât cât ai putut, știut, priceput. Că ai făcut atât… cât părinții tăi au putut, știut, priceput… cu tine.”, a adăugat Adela Popescu..