Adela Popescu a făcut un anunț neașteptat despre „Vorbește lumea”, emisiunea pe care a moderat-o cu profesionalism multă vreme. Vedeta TV nu mai revine pe micul ecran, motivul dezvăluindu-l chiar ea. Vestea a picat ca un trăsnet pentru fani, mai ales că și Cabral, un alt veteran al Pro TV-ului a luat aceeași decizie recent. Ce se întâmplă în trustul de pe Pache Protopopescu?
Dezvăluirea celebrei prezentatoare TV a provocat un adevărat șoc pentru fanii emisiunii de la Pro TV. Adela Popescu nu se mai întoarce la „Vorbește Lumea”, ci preferă să ia o pauză de la lumina reflectoarelor. Ce a determinat-o să ia această decizie surprinzătoare, chiar radicală.
După filmările pentru cel de-al doilea sezon al concursului „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, mulți telespectatori așteptau cu nerăbdare întoarcerea Adelei Popescu la „Vorbește lumea”. Dar vedeta TV are alte planuri.
Ritmul alert al filmărilor, mai ales cum a fost „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, este foarte obositor. Chiar Adela Popescu o recunoaște, așa că s-a hotărât să ia o pauză de la televiziune. Decizia artistei (36 de ani) a venit la scurt timp după ce colegul ei, Cabral, a mărturisit că nu mai vrea să audă, pentru un timp destul de lung, de proiecte TV.
Experiența reality show-ului filmat în Republica Dominicană a fost copleșitoare pentru soția lui Radu Vâlcan, Adela luând decizia de a se retrage o vreme din fața camerelor de filmat. Oboseala acumulată și-a spus cuvântul, de aceea are nevoie să își „tragă sufletul”.
„Gata. Momentan sunt în pauză. Vom vedea ce se va mai întâmpla de la anul. Acum, cel mai mult îmi doresc să-mi trag sufletul. Nu că proiectul a fost greu, ci pentru că, pur şi simplu, viaţa mea de acasă este oricum complicată şi vreau să am din când în când momente de linişte”, a declarat Adela Popescu pentru Click!.
Viața cu trei copii, responsabilitățile de soție, mamă, fiică și prietenă au împins-o pe vedeta TV să își dorească și „momente de liniște”. Deocamdată, nu știe ce format TV va alege în viitor, dar spune că preferă acum să-și încarce bateriile.
„Mi-e foarte greu să spun că aş vrea un proiect de lungă durată, cum ar fi o telenovelă. Sau că aş vrea o emisiune zilnică, aşa cum este „Vorbeşte Lumea”. Pentru că eu consider că este foarte important să am, măcar din când în când, şi momente în care să stau. Radu (n. r – Vâlcan, soţul ei) a plecat la filmări (n.r. – pentru „Insula iubirii”, de la Antena 1), mama mă ajută, e în Bucureşti, o vreme a fost şi mama lui Radu la noi”
Nu este exclus ca pauza de pe micul ecran să o folosească pentru cariera sa muzicală. Recent, Adela Popescu a lansat o nouă piesă, „Fără tine”, în colaborare cu Keo, fostul iubit al Andreei Bălan.