Adda, probleme crunte cu sănătatea: ”Să nu cumva să mă sufoc în somn”. Calvarul vedetei
Adda s-a confruntat cu problemele de sănătate în ultima perioadă, așa că s-a decis să își deschidă sufletul în fața admiratorilor. Aceasta a mărturisit că a trecut prin clipe dureroase, însă partenerul ei de viață i-a fost aproape în fiecare moment, așa că i-a dedicat, în stilul propriu, o piesă.
Adda, adevărul despre starea ei de sănătate. Vedeta a făcut dezvăluiri triste
Adda este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din showbiz-ul românesc, așa că mulți o apreciază pentru sensibilitatea pieselor pe care le lansează. De această dată, ea s-a hotărât să dezvăluie o parte mai puțin plăcută din viața ei, ținând cont că a fost diagnosticată cu o afecțiune medicală în urmă cu un an.
„De obicei, las câte un mesaj ascuns în fiecare piesă de-a mea. Mesaj pe care unii oameni reușesc să îl deslușească, iar pentru ceilalți rămâne un mister. Asta este semnătură mea.
De data asta nu pot să o fac. ‘Să nu-mi iei trandafiri’ e pentru Cătălin, omul lângă care vreau să îmbătrânesc.
Chiar dacă povestea pe care am creat-o în versuri poate fi interpretată diferit și trecută prin filtre personale, în funcție de experiențele proprii, de fiecare persoană care ascultă piesa, fiecare cuvânt e pentru ‘iubire’ al meu.
Acum un an de zile, viața mea s-a schimbat, când m-am pricopsit cu o afecțiune medicală, care mă pune zilnic în pericol.
Am încercat să fiu puternică și să gândesc pozitiv mereu, însă într-o seară am cedat. Pur și simplu am plâns din toată inima.”, a povestit Adda, pe Instagram.
„Îmi era frică să rămân singură”
De asemenea, vedeta le-a explicat fanilor săi că a fost nevoită să îndure momente de cumpănă. Aceasta s-a luptat cu frica de a rămâne singură, mai ales pentru că nu știa ce i se poate întâmpla dacă nu este nimeni în jur. Cu toate acestea, ea s-a bucurat de sprijinul soțului său, Cătălin Rizea.
„A fost o perioadă de câteva săptămâni când rămâneam fără aer de la edemele ce îmi apăreau în gât. Stăteam cu injecția de adrenalină lângă mine. Încă o fac, dar, cumva, m-am obișnuit cu ideea că poate asta va fi viața mea de acum înainte.
Îmi era frică să rămân singură. Îmi era frică să adorm să nu cumva să mă sufoc în somn. În acea seară în care am plâns, pe masă din sufragerie era o vaza cu trandafiri. Cătălin obișnuiește să-mi ia flori mereu.
Am început să scriu și să îmi descarc sufletul, cu frică în inima că, dacă vreodată el îmi va lua ultimul buchet, să nu fie cu trandafiri. I-am mărturisit că nu-mi plac, nu o făcusem până atunci. Nu am vrut să-l supăr.
Și l-am rugat să-mi ia flori sălbatice de câmp care renasc mereu, chiar dacă vântul e împotriva lor. Așa cum sunt și eu. O nebună visătoare, care își dorește să lase ceva în urmă, prin muzică, pentru veșnicie.”, a adăugat vedeta.