Actrița uitată de români s-a căsătorit la 50 de ani. E de origine română, dar a cunoscut succesul în telenovele

de: Ana Chivu
08 11. 2022

O actriță uitată de români s-a bucurat recent de emoții uriașe. Aceasta a făcut pasul cel mare la 50 de ani. Artista a cunoscut succesul în telenovele, iar mai apoi a ales să se bucure mai mult de familie și fani. Blondina a devenit faimoasă în anii 2000, iar după lungi așteptări și-a legat destinul cu un producător celebru. Cei doi și-au jurat iubire într-o biserică deosebită chiar în data de 4 noiembrie 2022.

Actrița care s-a căsătorit la 50 de ani: românii o adorau în anii 2000

O actriță de origine română s-a căsătorit la 50 de ani. Mai exact, este vorba despre Joana Benedek. Vedeta a ales să facă pasul cel mare în momentul în care alții renunță să mai spere la dragostea adevărată. Artista a cunoscut faima în anii 2000 datorită rolurilor din telenovelele mexicane.

Cea din urmă a făcut mai apoi un pas în spate și s-a dedicat familiei, iar acum se bucură de un eveniment deosebit din viața sa. Ea și-a unit destinul cu producătorul Javier Vargas în cadrul unei ceremonii deosebite care a avut loc într-o biserică din Mexic.

Ziua cea mare a fost chiar pe 4 noiembrie 2022, moment în care vedeta a fost condusă la altar de nașul de cununie, Televisa Emilio Larrosa, cu care a lucrat la la telenovele precum „Amigas y rivales” (Prietene și rivale) și „Mujeres engañadas” (Femei înșelate).

Joana Benedek a purtat o rochie albă cu un decolteu generos și umeri goi. Vestimentația a fost accesorizată cu pietre prețioase și un voal lung de doi metri din dantelă și aplicații florale. De asemenea, actrița a avut și un buchet uriaș format din flori roz și lila.

După ceremonia emoționantă, mirii și invitații lor au asistat la un foc de artificii, iar mai apoi s-au bucurat de o petrecere luxoasă într-un salon elegant. Printre invitații cunoscuți de iubitorii de telenovele s-a numărat și actrița Maribel Guardia.

,,Frumoasa mea româncuță”

Proaspeții miri au fost extrem de discreți cu viața lor personală, așa că nu se cunosc prea multe detalii despre iubirea celor doi. Anunțul legat de căsătorie a fost făcut de partenerul vedetei chiar printr-o fotografie postată de acesta pe rețelele de socializare. În dreptul imaginii, producătorul a prezentat-o pe Joana drept viitoarea soție: ,,Viitoarea mea soție, te iubesc frumoasa mea româncuță, a scris el.

Blondina s-a născut în București în anul 1972, iar după ce a absolvit Liceul Pedagogic a plecat la unchiul ei în Venezuela. Un reprezentant al unei agenții de modă a remarcat-o, iar mai apoi a devenit protagonista a zeci de campanii publicitare și a intrat în lumea telenovelelor.