Actrița Tamara Buciuceanu, de nerecunoscut la 90 de ani. Cum a fost fotografiată marea doamnă a scenei românești

de: Nechifor Ioana
22 08. 2019

Marea actriță a cinematografiei românești, Tamara Buciuceanu,  celebra profă de mate din Liceenii, a aniversat recent 90 de ani, iar evenimentul nu a trecut neobservat. Imagini cu îndrăgita artistă au ajuns pe internet, iar fanii au continuat prin intermediul rețelelor de socializare să-i transmită gândurile lor bune.

Actrița Tamara Buciuceanu, la 90 de ani

La 90 de ani, actrița Tamara Buciuceanu s-a retras în sânul familiei sale, alegând să se bucure de liniște și de prezența celor dragi.

Actrița Tamara Buciuceanu, profa Isoscel în Liceenii

Ani buni, ea a fost o prezență activă în lumea artistică, însă în ultima perioadă a preferat să-și petreacă timpul alături de rude și prieteni.

„Sunt aşa şi aşa, merg înainte, nu se poate altfel. Dar sunt bine, sunt pe picioare, acum mă odihnesc acasă. După 66 de ani de teatru, îmi doresc doar să mă odihnesc şi nu mai vreau să joc în alte proiecte.

Momentan, nu am nevoie de nimic şi sunt foarte bine. Familia îmi este alături, mă văd cu ei şi cu prietenii şi mă bucur când am musafiri. Ies din când în când din casă să mă plimb și îmi place că oamenii nu m-au uitat”, a spus actrița, potrivit click.ro.

Actrița Tamara Buciuceanu, la 90 de ani

La împlinirea a 90 de ani, marea actriță a fost felicitată de numeroși fani, colegi de breaslă. Fuego s-a regăsit printre cei care au mers să-i transmită direct urările sale.

Sărbătorită de fani și colegi

Sunt tare fericit! Am ajuns ieri la doamna TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ și i-am făcut o bucurie, stând câteva ore la povești, nedându-ne seama cum trece timpul!

Telefonul a sunat permanent, iar dumneaei este împlinită că lumea nu a uitat-o, că îi este aproape și că poate, dincolo de orice, să inspire prin imensitatea carierei sale! S-au scurs zeci de amintiri și reciproc, ne-am încărcat cu energie pozitivă.

Tamara Buciuceanu și Fuego

Asta e ea – pozitivitate, bunătate, naturalețe și o luciditate cum rar ți-e dat să vezi! I-am dus tort, am ciocnit și i-am oferit, simbolic, distincția „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, pentru tot ce înseamnă ea în această țară pe care a marcat-o definitiv cu talentul său suprem!”, a povestit artistul, despre momentul întâlnirii, pe pagina sa de facebook. 

Actrița Tamara Buciuceanu a primit, recent, o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate artistică din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

„Chirița în provincie”, „Liceenii”, „Extemporal la dirigenție”, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Sfantul Mitica Blajinu”, „Cuscrele”, acestea sunt doar câteva nume ale producțiilor din care a făcut parte, iar cariera ei artistică are peste trei decenii.