Actorul român care a înnebunit China. Toţi se îndrăgostiseră de Balada lui Ciprian Porumbescu, filmul care l-a transformat pe Vlad Rădescu într-un star
Vi-l mai amintiți pe Vlad Rădescu, actorul care a jucat în Balada lui Ciprian Porumbescu, filmul care l-a transformat adevărat star? A avut o viață de poveste, un succes formidabil și acum mai are o singură dorință, pe care speră că publicul și fanii săi i-o vor îndeplini.
Cum a ajuns Vlad Rădescu să aibă succes
Vlad Rădescu este unul dintre cei mai mari actori ai României. A reușit să devină un nume cunoscut și peste hotare, care a dat viață celor mai interesante personaje.
Vlad Rădescu, născut la București pe 18 noiembrie 1952, a parcurs un drum notabil în lumea artistică. El și-a desfășurat studiile la liceul „Dimitrie Cantemir” și a finalizat clasa a XII-a la liceul „Ion Luca Caragiale” din București, obținând o medie perfectă de 10 la examenul de bacalaureat în 1971.
La început avea planul de a deveni marinar, ziarist sau arheolog, dar destinul l-a condus către teatru, unde a obținut un loc încă din prima încercare.
Absolvind I.A.T.C. (Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”), secția Actorie, în 1975, sub îndrumarea profesorilor Sanda Manu și Geta Angheluță, Vlad Rădescu și-a făcut debutul notabil în lumea teatrului.
Regizorul Gheorghe Vitanidis a observat talentul său încă din primul an de facultate, în 1972, oferindu-i rolul principal în „Ciprian Porumbescu”, un spectacol care a avut un succes deosebit.
De-a lungul carierei sale, Vlad Rădescu a jucat de două ori rolul lui Avram Iancu în filmele „Munții în flăcări“ și „La răscrucea marilor furtuni“ (1980), sub îndrumarea regizorului Mircea Moldovan.
Actorul care a pus pe jar China
Actorul a reușit să îi înnebunească pe chinezi cu talentul său, iar aceștia ajunseseră să se îngrămădească la filmul lui Ciprian Porumbescu. A ajuns peste hotare în 1978, unde a cunoscut un succes real.
Chinezii s-au declarat unii dintre cei mai mari fani ai lui Vlad Rădescu, ce avea un stil aparte de a juca și un farmec cu care făcea furori oriunde mergea. În plus, avea tehnici de interpretare speciale și o înfățișare impecabilă mereu.
În mai 2019, după 41 de ani de la lansarea filmului în China, Vlad Rădescu a fost invitat la Beijing de către Institutul Cultural Român din Beijing. Aici, pe data de 10 mai, a avut un dialog special cu publicul chinez, conform informațiilor furnizate de ICR Beijing.
Care e ultima dorință a lui Vlad Rădescu
Vlad Rădescu are acum 71 de ani, dar nu se poate despărți de teatru, marea sa pasiune. Tot ce își dorește acum este ca oameni să nu îl uite și să îi recunoască meritele și toată munca pe care a depus-o în tot acest timp.
Te-ar putea interesa și: Actorul care l-a jucat pe Nelu Curcă în ‘La Bloc’ a recunoscut de ce a divorţat de prima soţie. Mihai Coadă e de nerecunoscut de când s-a călugărit: „Femeia atrage”
De altfel, vrea ca oamenii să nu îl uite nici pe bunicul său, cu care în ultimii ani s-a asociat tot mai mult. Este vorba despre Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al unui guvern liber înainte de instaurarea regimului comunist la noi în țară.
„Că am existat. Şi nu degeaba. Şi să nu-l uite pe bunicul meu, generalul Nicolae Rădescu, cel care a fost ultimul premier necomunist al României. izgonit de comunişti şi de sovietici. Dar asta este… gloria lui, nu a mea.
Cu toate acestea, sunt mândru că sunt nepotul lui şi că sunt copilul părinţilor mei; că practic una dintre cele mai vechi profesii confirmate de istoria omenirii”, a spus actorul.
Pe lângă rolurile sale din filme și piese de teatru, a mai avut apariții și în seriale TV extrem de celebre: „Numai iubirea” (2004), „Iubire ca în filme” (2006), „Îngeraşii” (2008), „Cu un pas înainte” (2008) sau „Narcisa sălbatică” (2012).