Actorul Alec Baldwin, noi dezvăluiri cutremurătoare despre tragedia de pe platourile de filmare. Mărturisiri terifiante VIDEO

de: Iulia Statie
31 10. 2021

O lume întreagă era șocată după ce Alec Baldwin o împușca mortal pe Halyna Hutchins cu o armă de recuzită folosită pe platoul de filmare. Actorul a făcut noi dezvăluiri cutremurătoare despre ce s-a întâmplat în momentul în care directorul de imagine și-a pierdut viața.

Alec Baldwin, despre tragedia care a șocat o lume întreagă

O anchetă este în desfășurare după tragedia de la filmările producției ‘Rust’. Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită, iar directorul de imagine a decedat și Joel Souza, regizorul peliculei, a fost rănit în umăr.

Actorul a apărut alături de soția lui, Hilaria Baldwin, într-un videoclip în care a răspuns la mai multe întrebări care au legătură tot ce s-a întâmplat pe platou.

„Nu am voie să fac vreun comentariu pentru că este o anchetă în desfăşurare. Mi-a ordonat şeriful din Santa Fe. Nu pot să răspund la nicio întrebare legată de investigaţie. Nu pot. A fost prietena mea.

În ziua în care am sosit la Santa Fe și am început filmările am scos-o la cină, împreună cu Joel. Eram o echipă de filmare foarte bine sudată și apoi s-a întâmplat acest incident oribil.”, a declarat Alec Baldwin.

Hilaria Baldwin nu s-a mai stăpânit. Ce a transmis

De asemenea, Hilaria Baldwin a avut o reacție dură în momentul în care unul dintre cei care i-au intervievat soțul nu și-a putut aminti numele directorului de imagine care a murit pe platoul de filmări după ce Alec Baldwin a folosit o armă.

„Numele ei e Halyna. Dacă aţi petrecut atâta timp aşteptându-ne, ar trebui să îi ştiţi numele.”, a transmis Hilaria Baldwin.

Ce a făcut Alec Baldwin imediat după tragedie

Între timp, soția lui Alec Baldwin a avut o reacție nervoasă, însă Alec Baldwin a oprit-o și a rugat-o să îl lase să răspundă la întrebări. Acesta a mărturisit că s-a întâlnit cu soțul Halynei Hutchins, iar bărbatul este copleșit de durere din cauza episodului tragic.

„Omul este copleşit de durere. Din când în când, pe platourile de filmare au loc accidente, dar nimic ca asta. Este un episod la un trilion.

El este în șoc, are un fiu de 9 ani. Menținem o legătură permanentă cu acesta pentru că suntem extrem de îngrijorați cu privire la familia lui și fiul său. Aşteptăm cu nerăbdare ca Departamentul Şerifului să ne spună ce a generat investigaţia.”, a adăugat Alec Baldwin.

Alec Baldwin, despre participarea lui în filme după tragedie

Alec și Hilaria Baldwin s-au mutat în Vermont după ce directorul de imagine și-a pierdut viața, însă cei doi au refuzat să spună de ce trăiesc momentan în respectivul lor. Aceștia au cerut să aibă parte de intimitate, ținând cont că în momentul în care au fost urmăriți se aflau în mașină alături de copiii lor.

Cât despre viitoarele producții în care o să apară actorul, acesta a mărturisit că nu știe cum să răspundă la întrebarea care a avut legătură cu munca lui în alte filme în care se utilizează arme de foc.

„Ştiu că eforturile în desfăşurare de a limita utilizarea armelor de foc la filmări reprezintă ceva de care sunt foarte interesat.

Dar amintiţi-vă ceva care cred că e important şi este – câte gloanţe au fost trase în filme şi show-uri TV în ultimii 75 de ani? Aceasta este America. Câte au fost lansate, aproape toate fără incidente.”, a zis el.