Actorii din serialul Vlad au luat decizia. Ce se întâmplă în fiecare luni, de la ora 20:30
În contextul crizei provocate de virusul mortal COVID-19, serialul „Vlad” nu va mai fi difuzat, pentru o perioadă, pe canalul Pro TV. Însă, partea bună este că fanii își vor putea urmări în continuare actorii preferați pe contul oficial de Instagram „VLAD”. Întâlnirile se vor desfășura online în fiecare luni, de la 20:30.
Actorii din „Vlad” au luat decizia
Cei care au dat startul întâlnirilor online, luni seară, au fost Anghel Damian, Adrian Nartea, Olimpia Melinte, Victoria Răileanu și George Piștereanu.
„În aceste vremuri nemaiîntâlnite, când viețile noastre sunt reașezate după noi reguli, cel mai liniștitor lucru este să te întorci la obiceiurile frumoase de dinainte de criză. Din păcate, situația generată de virus ne-a obligat să oprim filmările și, neavând încă episoadele care să asigure continuarea, difuzarea s-a amânat și ea pentru vremuri mai bune”, transmite actorul Anghel Damian fanilor serialului.
Deși măsurile restrictive impuse de criza care ia amploare nu sunt dintre cele mai plăcute, pentru admiratorii echipei serialului există totuși o veste bună. Aceștia vor putea sta de vorbă cu vedetele serialului online, pe contul oficial de Instagram VLAD.
„Dar asta nu înseamnă că obiceiul de a fi alături de voi în fiecare luni se oprește aici. #Vladay continuă, de data aceasta în online, pe contul de Instagram oficial al serialului, unde în fiecare zi de luni, noi, cei din spatele ecranului, vom fi în dialog cu voi”, a mai precizat Anghel Damian alias Adrian.
„Vom avea concursuri și alte surprize”
Anghel Damian, interpretul lui Adrian Anuței din „Vlad”, și totodată scenaristul serialului, transmite că prin intermediul acestor întâlniri echipa de actori dorește să aducă publicului fidel o parte din bucuria pe care o aveau în fiecare luni, când se difuza serialul.
„Vom răspunde întrebărilor voastre, vom avea concursuri și alte surprize, pe scurt, vom încerca să aducem o parte din bucuria pe care o aveați la difuzarea episoadelor, sub o altă formă. Totodată, și pentru noi serile de luni vor fi mai frumoase, pentru că le vom petrece alături de voi”, a informat actorul, potrivit unui comunicat transmis de Pro TV.