Actor celebru din România are problema oamenilor bogați. A plecat în vacanță în Dubai: „Sunt mai sărac”
A plecat în vacanță la Dubai, deși, recunoaște că ar fi vrut să ajungă într-o destinație mai îndepărtată, precum restul vedetelor, însă nu și-a permis. Cel puțin așa susține actorul Vladimir Drăghia.
A plecat în vacanță în Dubai
Vladimir Drăghia a plecat într-o vacanță la Dubai, pe tărâmul însorit al șeicilor. Însă, actorul susține că și-ar fi dorit să ajungă într-o destinație mai îndepărtată, așa cum fac mai nou, toate vedetele. Se pare că destinațiile precum Maldive sunt mai greu accesibile pentru actor, din motive financiare.
Deși, destinația Dubai este încă una la care mulți doar visează, pentru Vladimir Drăghia, pare una destul de banală. Actorul viseaza la alte destinații, mai îndepartate, printre care se numără și Maldive. Cu toate acestea, vedeta împreună cu soția și fiica lor se află într-o destinație exclusivistă din Dubai, unde luxul și opulența sunt la ele acasă.
Familia actorului, pare să petreacă clipe minunate în însorita destinație, deși, după cum anunța vedeta pe contul său de socializare, nu aceasta ar fi fost prima destinație pe lista dorințelor. Mai în glumă, mai în serios, iata ce transmitea actorul celor care îi urmăresc activitatea pe contul de socializare.
„Am vrut să plecăm în Maldive, recunosc, dar era și prea devreme și prea scump. Am văzut că toată lumea s-a dus acolo, ocazie cu care mi-am dat seama că sunt și mai sărac decât credeam”, le-a mărturisit Vladimir Drăghia urmăritorilor lui de pe Instagram.
La revenirea în țara vor sta în carantină?
După ce că nu au reușit să ajungă în destinația mult visată, la întoarcere Vladimir, împreună cu soția și fiica sa, probabil vor fi nevoiți să petreacă timp de două săptamâni în casă, în carantină. Recent, Emiratele Unite Arabe ar fi intrat pe lista zonelor roșii, ceea ce ar putea duce la impunerea carantinei pentru cetățenii reveniti în țară din acea zonă.
„Am aflat recent că la întoarcere o să trebuiască să stăm în carantină 15 zile. Când am venit noi în Dubai nu trebuia să stăm, acum Emiratele Arabe Unite au ajuns pe lista aceea. Sper să iasă în următoarele zile, pentru că noi mai avem câteva zile de stat aici, dacă nu, aia e…”, a mai spun actorul pe InstaStory.