Multe familii de români au fost nevoite să își anuleze călătoriile pentru că nu au putut prezenta la trecerea frontierei actele necesare pentru copiii care îi însoțeau. Pentru ca asta să nu se mai întâmple, vedeți care sunt actele necesare pentru a trece frontiera cu un copil în 2023.
Potrivit Legii 248/2005 în ceea ce privește regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, minorii pot ieşi din ţară în baza unui document de călătorie valabil, paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani), numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.
Astfel, legea prevede clar cum au voie să părăsească țara copiii. Acte necesare pentru a trece frontiera cu un copil în 2023.
-în situaţia în care călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi;
-în situaţia în care călătoresc împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte. În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară.
-în situaţia în care sunt însoţiţi de o altă persoană fizică majoră numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie: a ambilor părinţi, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal. Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi certificatul de cazier judiciar.
Calitatea de însoţitor o poate avea şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate care desfăşoară activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.
De asemenea, acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul bine stabilite de lege.
Valabilitatea declaraţiei date de către părinte/părinţi/reprezentantul legal pentru părăsirea țării a unui cetăţean român minor poate fi de maximum 3 ani, iar din conţinutul ei se elimină obligativitatea precizării scopului deplasării şi a rutei, precum şi condiţia indicării exprese a statului/statelor de destinaţie.
Nu în ultimul rând, în cazul minorilor, cetăţeni români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, care merg însoţiţi în statul în care au domiciliul/reşedinţa, nu mai este necesară prezentarea
declaraţiei părinţilor/tutorilor la ieşirea din România.
Dovada domiciliului sau reşedinţei în străinătate a minorului se va face cu documente în acest sens, după caz:
-paşaportul minorului,
-permisul de rezidenţă,
-adeverinţe care atestă rezidenţa…etc.