18 oct. 2022 | 10:02

Acești tineri români vor primi 2.500 de lei de la stat. Condiția simplă pentru a-i lua

News
Acești tineri români vor primi 2.500 de lei de la stat. Condiția simplă pentru a-i lua
Bani de la stat pentru mii de tinero români

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a venit cu vești bune pentru mai multe categorii de persoane, acestea urmând să primească de la stat sume semnificative, dacă îndeplinesc una sau mai multe condiții impuse de lege. Astfel, tinerii cu vârste cuprinse între 18-26 ani au șansa de a beneficia de suma de 2.500 de lei lunar dacă muncesc sau studiază la învățământ de zi, cu o singură condiție.

Cine și cum poate aplica pentru indemnizația de 2500 de lei

Potrivit unui Ordin comun al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, pus în dezbatere publică,privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, a indemnizaţiei de sprijin şi a indemnizaţiei pentru tineri, persoanele care au împlinit 18 ani aflate în grija statului sau în plasament, care studiază la învățământ de zi sau muncesc, vor primi lunar suma 2.522 de lei net, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Pentru a beneficia de acestă indemnizație, tinerii vor trebui să depună o cerere pentru încetarea măsurii de protecție specială, stabilită în condițiile legii. Odată cu încetarea acestei măsuri, alocația de plasament în valoare de 950 de lei, acordată lunar până în acel moment nu va mai fi valabilă.

Suma de 2.522 de lei se va acorda la cerere, după ce vor fi depuse următoarele acte doveditoare: copie după actul de identitate; adeverința eliberată de direcția generală în evidența căreia s-a aflat cu măsura de protecție specială; adeverința eliberată de unitatea de învățământ pentru cei care urmează o facultate sau adeverința eliberată de angajator pentru tinerii care au un loc de muncă.

Potrivit legii în vigoare, dreptul la acestă indemnizația lunară de sprijin va fi stabilită începând cu luna următoare după emiterea dispoziției conducătorului direcţiei generale sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată, după caz. Ulterior emiterii documentelor, la o lună distanță, beneficiarii vor putea intra în posesia indemnizației.

Gabriela Firea, anunțul momentului

În parteneriat cu Ministerul Muncii, Gabriela Firea a reușit să facă posibilă ajutarea tinerilor defavorizați, care, din păcate, nu au avut șansa de a crește în sânul unei familii, care să-i susțină și să le ofere toate lucrurile necesare unei copilării și adolescențe armonioase. Cu toate acestea, statul le vine în ajutor, susținând financiar dezvoltarea personală și profesională a acestora.

”Vin cu veşti bune pentru copii aflaţi în grija statului şi familiile care au în plasament copii. Tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la şcoală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.

Concret, este vorba despre indemnizaţia lunară pentru tinerii care au împlit 18 ani şi îşi continuă şcoala, într-o formă de învăţământ la zi, sau care şi-au găsit un loc de muncă.

Aceştia vor primi, lunar, o indemnizaţie de 2.522 de lei, pe toată durata continuării studiilor, până la varsta de 26 de ani. Cum spuneam, indemnizaţia se acordă, până la aceeaşi vârstă, şi în situaţia în care fac dovada că au un loc de muncă”, a anunțat Gabriela Firea.

 

 

Parteneri
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Redactia.ro
Mihai Trăistariu, dezvăluiri șocante despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat”. Ce nu știa publicul
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Suferința ascunsă a lui Gabriel Cotabiță. Dezvăluiri tulburătoare
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro