11 mart. 2020 | 09:17

Accident tragic la Spitalul Municipal din Rădăuți! O infirmieră a murit în timp ce se afla la lucru în tura de noapte

News
Accident tragic la Spitalul Municipal din Rădăuți! O infirmieră a murit în timp ce se afla la lucru în tura de noapte

Moarte subită pentru o infirmieră a Spitalului Municipal din Rădăuți, luni seară, în timp ce se afla la lucru, în tura de seară, în intervalul 19:00-7:00. Potrivit autorităților, femeia, în vârstâ de 58 de ani, a căzut de pe o platformă, într-o zonă în lucru din curtea interioară a spitalului.

Cum s-a petrecut nefericitul accident

Potrivit desfășurării evenimentelor, femeia s-a deplsat în jurul orei 20:20, în curtea spitalului, acolo unde exista un loc amenajat pentru depozitarea deșeurilor periculoase. Se pare că în momentul în care a ajuns în dreptul căii de acces, la subsolul spitalului, femeia a alunecat de pe o platformă, de la o distanță de 2, 20 metri, pe o suprafață din beton, impact care i-a fost fatal. Imediat dupa accident, personalul de pază a sesizat cele petrecute și a anunțat organele competente în recepționarea femeii, mai exact, cadrele medicale aflate în serviciu.

Infirmiera a fost transportata de urgență la Camera Primiri Urgențe, având diagnosticul „traumatism cranio cerebral deschis cu pierdere de substanță, contuzie cerebrală, dilacerare cerebrală, stop cardiorespirator”. În ciuda tuturor manevrelor efectuate pentru resuscitarea victimei, medicii au fost nevoiți să declare decesul femeii după 40 de minute.

Ce spun angajații spitalului de cele petrecute

Ulterior accidentului a fost deschisă o anchetă, iar cazul a fost preluat de polițiști și de către inspectorii ITM Suceava. Potrivit declarațiilor organelor competente și a personalului spitalului, infirmiera ar fi încălcat regulile de Protecția Muncii.

Valentina Haiura, medic cu atribuții de Protecția Muncii a declarat că: „Nu avea voie să părăsească locul de muncă. A fost instruită și atenționată pe unde să pășească.”, iar managerul spitalului, Traian Andronachi, a declarant ferm că angajata nu avea voie să se deplaseze in acea zonă aflată în lucru: „Din imaginile surprinse de camerele de filmat ale spitalului reiese că persoana a părăsit Compartimentul de Primiri Urgențe și s-a deplasat într-un loc unde nu avea ce să caute, respectiv în curtea interioară, unde avem șantier în lucru.

 

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro