În această după-masă, conform agenției maghiare de știri MTI, cinci persoane au decedat într-un accident suferit în Ungaria. Cei cinci pasageri se aflau într-un microbuz, deplasându-se pe autostrada M1. Conform autorităților locale, toți cei cinci, două femei şi trei bărbaţi, au murit.
Agenția de știri MTI anunța la ora locală, 17:03, un accident cu mutiple victime pe autostrada M1 de pe teritoriul Ungariei. Conform agenției, cinci persoane au decedat într-un accident în care au fost implicate un microbuz românesc şi alte câteva vehicule pe autostrada M1 din Ungaria.
Patru vehicule s-au ciocnit marţi pe autostrada M1 în direcţia Győr, lângă localitatea Bábolna. Autoritățile spun că mai multe persoane au fost rănite, drumul fiind închis, a mai anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom pe site-ul poliţiei ungare.
„Un microbuz românesc a lovit din spate un camion. Cinci persoane au rămas blocate în microbuz, iar un bărbat a fost propulsat din autovehicul. Pe timpul investigaţiilor la faţa locului, autostrada a fost închisă.
Cei din trafic trebuie să se pregătească pentru aglomeraţie şi deviere.”, a spus purtătorul de cuvânt al direcţiei judeţene pentru situaţii de urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, agenţiei ungare de presă MTI.
Poliția magiară spune că toate cele cinci persoane afalte în microbuzul românesc, două femei și trei bărbați, au decedat pe loc. MTI mai spune că Pál Győrfi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Naţional de Ambulanţă, a declarat că au fost alertate ambulanţe şi un elicopter de ambulanţă pentru a interveni la locul accidentului.
În accidentul produs pe autostrada M1, un alt bărbat, în jur de 50 de ani, care a suferit o leziune la cap, a fost transportat la spitalul din Győr. Medicii spun că starea lui este stabilă, și a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt Győrfi.
Autoritățile maghiare au mai anunțat că traficul este deviat de pe autostradă către Concó, cu revenire pe autostradă la Nagyszentjános. Potrivit comunicatului emis de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Komárom-Esztergom, s-au ciocnit patru vehicule. Într-unul călătoreau 5 persoane, toţi au decedat pe loc.
Autoritățile nu au dat publicității identitatea celor cini români și nici direcția din care veneau pe autostrada M1. Mai multe date, a mai spus purtătorul de cuvânt, vor fi date după ce se vor face toate investigațiile și se vor afla cauzele rele ale dramei de pe autostrada M1. Drama s-a întâmplat în această după-masă, în jurul orei 17:00, ora locală.