Un accident cumplit a avut loc, marți seara, pe DN7, în zona localității Vințu de Jos, în județul Alba, acolo unde au fost implicate trei persoane. Din păcate, descoperirea medicilor la fața locului a fost una tristă, însă aceștia au încercat să efectueze toate manevrele de resuscitare posibile pentru a salva victimele.
În cursul serii de marți, un accident grav a blocat traficul în zona Lutsch 2000, acolo unde mai multe echipaje de pompieri Sebeş au intervenit pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare, pe raza localităţii Vinţu de Jos.
Din păcate, la momentul sosirii, pompierii militari au identificate trei victime, dintre care una moartă, proiectată în afara autoturismului, o altă persoană a fost găsită încarcerată în autoturism și prezenta răni grave, aflându-se în stare de inconștiență.
„Pompierii militari au lucrat la extragerea victimei încarcerate din autoturism. Din nefericire, medicii nu au mai putut să îi salveze viața”, au transmis reprezentanții de la ISU Alba.
Dintre cele trei victime ale accidentului, doar una se afla în stare stabilă, respective șoferul TIR-ului, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transferată la spital. În urma coliziunii, ambele autovehicule s-au răsturnat, autocamionul pe carosabil, iar autoturismul într-un șanț.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a dat asigurări cu privire la desfășurarea cercetărilor pentru a afla cauza exacta a accidentului.