Accident înfiorător la Iași cu mai multe victime. Mașină, spulberată de tramvai și târătă 15 metri. Ce au descoperit oamenii legii

de: Rosu Ioana
10 05. 2022

Un accident extrem de grav a avut loc în noaptea de luni spre marți, la Iași, acolo unde un autoturism și un tramvai au intrat în coliziune, provocând o adevărată tragedie. La fața locului au intervenit de urgență echipaj medicale și de poliție care au preluat victimele și au făcut toate cercetările necesare.

Cum s-a produs accidentul

Neatenția la volan poate avea urmări grave, culiminând cu decesul. Un accident teribil a avut loc în zona Metalurgiei, din Iași, acolo unde o mașină a fost lovită din plin de un tramvai. Potrivit primelor informații, răspunzător pentru producerea accidentului este șoferul mașinii, care nu s-a asigurat atunci când a pătruns în intersecție. După impactul violent, autoturismul a fost târât încă 15 metri pe șinele de tramvai, punând în pericol viața victimelor.

Poliția a ajuns imedita la fața locului, demarând o anchetă pentru a afla cu exactitate cauza accidentului. Oamenii legii au deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă. La scurt timp după accident, șoferii au fost testați alcooscopic, rezultatul fiind zero. În urma verificărilor imediate, polițiștii au aflat că pasagerii din autoturism se duceau la muncă în Suedia, însă naționalitatea lor nu este momentan clară. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

„În această dimineață, 10 mai a.c., în jurul orei 04.00, polițiștii rutieri au fost sesizați prin SNUAU 112 despre un accident rutier care a avut loc pe bulevardul Metalurgiei, din mun. Iași. Din cercetările efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între un auto și un tramvai a avut loc o coliziune, soldata cu rănirea a două persoane.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au explicat reprezentanții IPJ Iași.

Accident grav în Iași între un microbuz și un autoturism

Un alt eveniment rutier grav a avut loc în urmă cu două zile, de data aceasta, între un autoturism și un microbuz care transporta mai mulți pasageri. În urma impactului puternic, au rezultat șase victime, cinci din microbuz și șoferul autoturismului marca Opel.

Potrivit martorilor, șoferul autoturismului ar fi provocat accidentul după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit puternic de microbuzul care circula regulamentar.

„Polițiștii rutieri au fost sesizați despre un accident soldat cu victime omenești. Este vorba despre o coliziune între două autovechicule, soldată cu rănirea gravă a unei persoane, precum și rănirea ușoară a altor două persoane.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă., a declarat Anca Vijiac, Purtător de Cuvânt IPJ Iaşi, după primele minute ale accidentului, ulterior fiind identificate mai multe victime.