Accident grav între un microbuz și autoturism în Mureș. Sunt 9 răniţi grav, circulaţia pe DN 13 este oprită. Azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a anunţat producerea unui accident rutier la intersecţia dintre DN 13 cu DN 13A, în localitatea Bălăuşeri, între un autoturism şi un microbuz de transport persoane în care se aflau 11 persoane.
„Accident rutier produs în localitatea Bălăuşeri, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de transport persoane. În incident au fost implicate 11 persoane, 10 adulţi şi un minor. Nu sunt victime încarcerate. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, împreună cu SVSU Bălăuşeri”, a arătat ISU Mureş.
Potrivit reprezentanţilor ISU, două victime au fost transportate la spital de către ambulanţele SMURD. Astfel, la faţa locului au fost trimise pentru intervenţie trei ambulanţe SMURD şi una a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă (APIC), o autospecială de transport victime multiple cu personal din cadrul UPU Târgu Mureş, un echipaj de descarcerare, precum şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
De asemenea, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a menționat că potrivit primelor date, şase persoane din microbuz au suferit răni uşoare și sunt în evaluare medicală la faţa locului.
„Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un fir, pentru aproximativ 45 de minute”, a precizat Centrul INFOTRFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Știre în curs de actualizare