13 aug. 2020 | 07:34

Accident grav în Gorj. O ambulanță care transporta un pacient infectat cu COVID-19 s-a izbit violent de un autoturism și a căzut de pe pod

Sănătate
Accident grav în Gorj. O ambulanță care transporta un pacient infectat cu COVID-19 s-a izbit violent de un autoturism și a căzut de pe pod
Accident grav în Gorj. O ambulanță care transporta un pacient infectat cu COVID-19 s-a izbit violent de un autoturism și a căzut de pe pod

Ghinion imens pentru membrii unei Ambulanțe din Gorj care se aflau în misiune pentru a transporta un pacient infectat cu COVID-19. În urma unui accident în care mașina Ambulanței a fost implicată, patru persoane s-au accidentat, una dintre acestea fiind în stare gravă.

Cum s-a produs accidentul

Impactul inevitabil a avut loc în localitatea Cornești, din județul Gorj, acolo unde șoferul unei Ambulanțe care transporta un pacient infectat cu COVID-19 a realizat o manevră bruscă pentru a evita coliziunea dintre mașina pe care o conducea și un alt autoturism.

În ciuda încercărilor sale, mașina pe care o conducea a agățat mașina care venea din sens opus, iar mai apoi Ambulanța a căzut de pe podul pe care se afla în acel moment.

Sursă poză: Digi24

Potrivit autorităților, toate persoanele care se aflau în mașină, trei cadre medicale și pacientul, au suferit leziuni multiple, șoferul fiind grav rănit.

Care este starea de sănătate a victimelor

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au transmis în ce condiții a avut loc accidentul și cine a participat la operațiunile de salvare ale celor patru victime.

Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ.

În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, potrivit antena3.ro.

Parteneri
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Redactia.ro
Ce s-a ales de femeia care a făcut sex cu președintele SUA la locul de muncă. Cu ce se ocupă acum: „Cred că au existat, cumva, și victime colaterale”
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
„Nici nu știam că există așa ceva”. Mirela Vaida, mesaj către toți părinții, după ce fiul ei de 8 ani, Vladimir, a fost operat de urgență. Ce s-a întâmplat cu băiatul vedetei
Unica.ro
Gripa are noi forme periculoase. Ce persoane sunt cel mai expuse
EVZ.ro
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Spynews
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Capital.ro
Așa au apărut Dorian Popa și iubita lui, prin Veneția, și evident că voluptuoasa brunetă a atras toate privirile. Tânăra e toată numai forme, iar când îi vezi chipul, e clar: e de MISS. Iată SINGURA imagine cu noua iubită a lui Dorian. Cu ce se ocupă tânăra
Avantaje
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Mediaflux
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Spynews.ro
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
Realitatea.net
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro