08 sept. 2019 | 14:50

Accident grav în Capitală. O persoană a murit și alte două au fost rănite. Tramvaiele, blocate pe linia 27

Știri generale
Accident grav în Capitală. O persoană a murit și alte două au fost rănite. Tramvaiele, blocate pe linia 27
Accident grav în București. O persoană și-a pierdut viața

Un grav accident de circulație s-a produs, duminică, în București. În urma impactului dintre două autoturisme o persoană a murit, iar alte două au fost rănite. Circulația tramvaielor pe linia 27 a fost blocată. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Accident grav în București. O persoană și-a pierdut viața

Polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei informează că un grav accident de circulație s-a produs duminică, în jurul orei 11:30, pe Bulevardul Cami Ressu. Un șofer în vârstă de 39 de ani, care conducea autoturismul dinspre Bulevardul Theodor Pallady spre Șoseaua Mihai Bravu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 52 de ani, la intersecția cu strada Fizicienilor, în Sectorul 3 din București.

Impactul a fost unul puternic, în urma căruia au rezultat trei victime: femeia de 52 de ani a decedat, iar alte două persoane au fost rănite și au fost transportate la Spitalul Sf. Ioan din Capitală.

Circulația tramvaielor a fost blocată pe linia 27, pe sensul de mers către șoseaua Mihai Bravu. Polițiștii au deschis o anchetă în urma căreia se va stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.