06 feb. 2023 | 12:40

Academia Română nu l-a acceptat pe Mircea Cărtărescu. Câte voturi a primit scriitorul: „Nu are nevoie de o primire”. Ce spune preşedintele instituţiei

Știri generale
Academia Română nu l-a acceptat pe Mircea Cărtărescu. Câte voturi a primit scriitorul: „Nu are nevoie de o primire”. Ce spune preşedintele instituţiei
Academia Română nu l-a acceptat pe Mircea Cărtărescu. Cu câte voturi a fost susținut cunoscutul scriitor. „E o temă falsă”.

Academia Română nu l-a acceptat pe Mircea Cărtărescu, joi, 2 februarie. Dorința poetului și prozatorului român de a deveni membru al instituției amintite s-a concretizat într-o neizbândă. Voci din spațiul public susțin că scriitorul nu ar avea nevoie să activeze sub conducerea academicianului Ioan Aurel Pop, bucurându-se deja de recunoaștere la nivel internațional.

Reacția președintelui Academiei Române, I.A. Pop

UPDATE 6 ianuarie, ora 12:29: Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat că o eventuală candidatură a lui Mircea Cărtărescu pentru funcția de membru al instituției amintite nu a fost supusă la vot în adunarea generală. Cel mai probabil, a avut loc un vot la nivelul Secției Secției de Filologie și Literatură, a spus academicianul.

„Nu a existat niciun vot în Academia Română. Instituția are în jur de 180 de membri care votează. A existat, probabil, un vot la Secția de Filologie și Literatură, al cărei președinte este domnul profesor Gheorghe Chivu. Această secție are în jur de 10-12 membri care votează. S-ar putea să fi participat la vot 7-8 membri și să fi votat pentru doar doi. Eu nu pot confirma acest lucru, pentru că secția a avut o perioadă mai complicată odată cu îmbolnăvirea regretatului președinte Eugen Simion”, a declarat Ioan Aurel Pop, pentru DCNews.

Președintele Academiei Române a mai precizat că o nouă sesiune de alegeri va avea loc la sfârșitul lunii februarie 2023.

Președintele Secției de Literatură și Filologie a Academiei Române a dezmințit informațiile apărute în presă. Profesorul universitar doctor Gheorghe Chivu a precizat că la nivelul secției pe care o conduce nu a fost organizată o sesiune de vot în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu. În schimb, au avut loc discuții interne cu privire la poetul și prozatorul român.

„Informația apărută în presă nu este un comunicat oficial al Secției de Literatură și Filologie din cadrul Academiei Române. Discuțiile care s-au purtat au fost în interiorul secției și nu de dat publicității, pentru că nu a fost vorba de un vot acolo, ci de altceva. Nu am ce să confirm și nici ce să infirm”, a spus Gheorghe Chivu.

Știre inițială

Academia Română nu l-a acceptat pe Mircea Cărtărescu

Controverse în lumea culturală, după dezvăluirea informației potrivit căreia Mircea Cărtărescu nu a fost primit ca membru în Academia Română. Cunoscutul poet și prozator ar fi vrut să devină parte din comunitatea cu pricina, însă cererea ce l-a privit a fost respinsă de către conducerea instituției, potrivit unei surse.

Fiecare secție a Academiei Române analizează propunerile privind viitori membri ai instituției, în baza unui dosar ce trebuie să conțină cel puțin o recomandare din partea unei personalități a acesteia. Dacă numele ce vrea să devină membru al instituției nu are o astfel de încredințare, trebuie să prezinte una din partea unei autorități competente din domeniu.

Dosarul mai trebuie să conțină: CV, memoriu de activitate, lista publicațiilor și o selecție de 12 lucrări reprezentative alese de candidat. Reprezentanții fiecărei secții din Academia Română fac o evaluare preliminară a dosarelor, stabilind eligibilitatea acestora. Candidatul poate fi solicitat să își facă prezența în fața secției și pentru un interviu.

Recomandările privind viitori membri ai Academiei Române sunt supuse unui vot secret, întocmindu-se ulterior o „listă scurtă de candidați eligibili”, potrivit regulamentului adoptat de Prezidiul instituției în anul 2008. Lista scurtă este supusă unui al doilea vot, secția supunând Prezidiului două propuneri. Mircea Cărtărescu nu a reușit să treacă de acest hop.

„Cultură nomenclaturistă, vetustă, nereformată, sinecuriată”

Poetul și prozatorul Mircea Cărtărescu a fost respins de reprezentanții Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, au declarat surse din instituție, pentru publicația Aktual24. Scriitorul a primit doar două voturi în favoarea sa. În trecut, el a mai fost propus pentru premiul Nobel pentru literatură, însă nu a fost onorat cu această distincție.

În spațiul public, au luat naștere tot felul de controverse după dezvăluirea informației cu pricina. Jurnalista Magda Grădinaru susține că Mircea Cărtărescu nu are nevoie să fie membru al Academiei Române, sugerând că instituția se află sub conducerea unor „sinecuriști”.

„Nu cred că Mircea Cărtărescu are nevoie de o primire într-o Academie Romană păstorită de I.A. Pop. E o temă falsă asta. Mircea Cărtărescu are deja din plin recunoașterea dată de comunitatea literară internațională, de critici, de cititorii din întreaga lume.

Discuția ar trebui să fie despre o Academie rămasă printre ultimele vestigii cu cultură nomenclaturistă, vetustă, nereformată, sinecuriată (nu există cuvântul, să-l lăsăm). O replică bună a fost, cât a fost, ICR-ul condus de echipa Patapievici-Mihăieș, care tocmai asta au făcut, au scos cultura din sinecură și mediocru, niște posturi de dosar social, și au deschis-o către lume”, este de părere jurnalista Magda Grădinaru.

În trecut, Mircea Cărtărescu și-a exprimat uimirea cu privire la faptul că personalități precum Neagu Djuvara, Mihai Șora, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu nu sunt membri ai Academiei Române. Scriitorul a fost de părere că, în ultimii aproape 30 de ani, instituția s-a aflat sub conducere pesedistă, naționalistă și anti-occidentală.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
O zodie va trece printr-o lecție karmică intensă la final de 2024, care îi va aduce multă suferință. Se va afla la răscrucea destinului, va fi nevoită să-și confrunte greșelile din trecut și să plătească pentru ele
Click.ro
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Crăciun. Zodii care își fac un tatuaj anul viitor. Își doreau de multă vreme
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro