10 sept. 2024 | 11:07

Academia Română consideră faptele lui Alfred Bulai “reprobabile” și refuză să îi retragă premiul acordat

News
Academia Română consideră faptele lui Alfred Bulai “reprobabile” și refuză să îi retragă premiul acordat
„Academia Română consideră absolut reprobabile faptele”

Fostul profesor și rector al catedrei de Sociologie în cadrul SNSPA riscă ani de pușcărie în baza mărturiilor victimelor sale. Dar, cu toate că Academia Română consideră faptele lui Alfred Bulai „reprobabile”, instituția refuză să îi retragă premiul acordat.

Alfred Bulai riscă ani de pușcărie în baza mărturiilor victimelor sale

Cazul profesorului Alfred Bulai, de altfel până la acest moment considerat a fi un repsectabil sociolog, a readus în discuție modul în care unii profită de funcție și își abuzează victimele.

Scandalul avea să pornească de la mărturiile unor foste studente ale profesorului, într-o anchetă jurnalistică de la finalul lunii iulie, realizată de jurnalista Ioana Moldoveanu.

Mărturiile apărute în anchetă, în care se vorbește despre cel puțin 18 victime ale abuzurilor, se întind pe o perioadă de cel puțin 20 de ani, așa cum arată scoop.ro.

Ulterior anchetei, procurorii aveau să se autosesizeze, cerând și altor persoane să depună mărturii în acest caz, totul culminând cu arestarea profesorului Alfred Bulai pentru 30 de zile, în urmă cu cinci zile.

Deși avocații acestuia contestau măsura arestării, Alfred Bulai era dus în Arestul Principal al poliției, iar conform informațiilor, făcea infarct în închisoare și era dus la spital.

Demis din funcție de SNSPA

Ca urmare a acestei situații, profesorul avea să fie ostracizat în spațiul public, iar ca efect al scandalului avea să fie demis din funcția deținută în cadrul SNSPA, oficialii instituției declarând că Am semnat cu gândul la victimele știute și neștiute.

Scandalul avea să determine Ministerul Educației să ceară și revizuirea „normelor etice care protejează demnitatea fiecărui membru al comunității academice”, implicându-se la nivel declarativ, cel puțin, inclusiv premierul Marcel Ciolacu.

Dar, apare un paradox al acestui caz extrem de mediatizat, și anume reacția Academei Române în raport cu acțiunile reprobabile și statutul său de premiat al acestei prestigioase instituții.

Academia Română consideră faptele lui Alfred Bulai „reprobabile” și refuză să îi retragă premiul acordat

În urmă cu 5 ani, profesorului Alfred Bulai i se decerna un premiu prestigios din partea Academiei Române, fiind de alfel și membru al acestei instituții.

Este vorba despre premiul „Constatin Rădulescu-Motru”, primit de Alfred Bulai pentru volumul „Fundamentele sociale ale cunoașterii”.

Dar, deși într-un comunicat recent Academia Română consideră faptele lui Alfred Bulai „reprobabile”, instituția declară că refuză să îi retragă premiul acordat:

„Academia Română consideră absolut reprobabile faptele de care este acuzat sociologul Alfred Bulai și condamnă cu fermitate orice formă de agresiune, manifestată în orice context, public sau privat.

Academia Română așteaptă soluționarea dosarului penal și pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”, a transmis Academia Română la solicitarea HotNews.

Din acest comunicat se poate înțelege că membrii prestigioasei instituții academice pleacă de la prezumția de nevinovăție, dar cum dovezile sunt destul de multe și chiar concludente, răspunsul oficial pare a fi unul evaziv și ar putea genera precedente.

Rămâne, totuși, de așteptat decizia magistraților și prezentarea dovezilor, iar apoi vom vedea dacă Academia Română își va mai menține aceste declarații.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în a doua zi de Crăciun pentru a-ți merge bine tot anul
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
VIDEO Imagini filmate în avionul Azerbaijan Airlines, chiar înainte de prăbușire. 29 de oameni au supraviețuit
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Banii în numerar, un pericol. Greșelile pe care le fac românii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro