Elena Udrea tună și fulgeră pe rețelele sociale, după ce i-a transmis un mesaj kilometric ministrului Justiției, Cătălin Predoiu. Aflată în continuare în închisoarea din Bulgaria, fostul ministru al Turismului a descris pe Facebook abuzurile la care ar fi supusă în arest.
Elena Udrea nu-și găsește liniștea departe de familie, fiică, logodnic și de țara ei natală, deoarece încă se află în arestul poliției din Bulgaria.
Reamintim că la începutul lunii aprilie, fosta blondă de la Cotroceni a fost surprinsă la granița dintre Bulgaria și Grecia, încercând să fugă, cu doar câteva ore înainte de a fi condamnată în dosarul Gala Bute.
Elena Udrea a decis să rupă tăcerea și să-i transmită un mesaj surprinzător ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, text în care a insistat asupra felului în care i-ar fi fost încălcate drepturile.
„Inteleg, domnule Ministru al Justitiei, ca sunteti preocupat de faptul ca unii cetateni romani, abuzati de justitia pe care o pastoriti din 2007 ( cu mici intreruperi), isi cauta dreptatea in Europa, deci in tari cu standarde mult mai inalte de justitie decat Romania.
Dar despre abuzul care mi se intampla mie ce parere aveti, domnule ministru? Cum vi se pare faptul ca stau arestata de 50 de zile intr- o tara europeana pentru ca am fost condamnata ilegal, intai de un complet de 3 judecatori care nu era specializat si din care facea parte Florentina Dragomir, care exercita fara drept functia pentru ca nu indeplinea juramantul de credinta?
Apoi de un complet de 5 judecatori constituit cu incalcarea grava a legii, iar contestatia in anulare in care am cerut rejudecarea dosarului tocmai ca urmare a acestei compuneri a completului, mi-a fost respinsa doar mie dintre toate cazurile similare, incalcandu-se atat decizia 685/2018 a CCR cat si decizia CJUE din 21.12.2021?”, scrie Elena Udrea pe Facebook.
Elena Udrea a răbufnit în mediul online, explicând durerea unei mame care nu și-a văzut fiica de numai 3 ani de mai bine de aproape 2 luni de zile. Fostul ministru al Turismului cere să fie extrădată în România și să-și poată exercita drepturile cetățenești.
Mai mult de atât, blondina l-a ironizat pe ministrul Justiției, punând accent pe faptul că și-ar permite să îi facă anumite sugestii, din postura unei persoane „care a pus câteva cărămizi importante la temelia carierei dumneavostră.”
„Dar despre faptul ca fetita mea de 3 ani nu m-a vazut de aproape 2 luni din cauza acestor abuzuri ale justitiei dumneavoastra, ce parere aveti? Aveti vreo parere? Care este pozitia dvs ca Ministru al Justitiei fata de acest caz?
Dar fata de haosul general de la ICCJ, unde unii judecatori dau decizii cand pro cand contra curtii constitutionale, chiar si contra CJUE, iar altii ar vrea dar nu au curajul sa respecte
deciziile CCR pentru ca se pare ca sunt amenintati, unde nu s-a stabilit inca o pozitie coerenta si unitara fata de falsul conflict intre CCR si CJUE ( in realitate nu exista niciun conflict, dar nici asta nu aveti curajul sa transati).?Ca membru al CSM, ati ridicat acest subiect in sedintele consiliului?
Dar despre condamnarile neprevazute de legea penala, ori prescrise, despre faptul ca s-a ajuns din cauza lasitatii unor magistrati si a slabei calitati a clasei politice, sa se dea pedepse mai mari pentru o eventuala mita de 25 de mii euro, decat pt omor, rapiri, violuri si talharii.(…)
Nu e nevoie sa va straduiti sa ma aduceti in tara, daca dvs ca ministru al Justitiei imi garantati ca in Romania mi se aplica si mie aceeasi lege precum s-a aplicat tuturor celor in situatia mea, vin singura, domnule Predoiu!
Daca nu puteti garanta unuia, sau mai multor cetateni ai tarii din guvernul caruia faceti parte aplicarea legii, la ce bun sa ramaneti in functie?
Domnule Predoiu, inca mai aveti sansa sa va ridicati si ca ministru la nivelul profesionistului in drept care sunteti! Nu o ratati! Ca cineva care a pus cateva caramizi importante la temelia carierei dumneavostra, imi permit aceasta sugestie.”, a conchis fostul ministru pe rețelele sociale.