Abuzurile jandarmilor la mare: au dat afară cu forța turiști plătitori
Jandarmeria a făcut un abuz imens după seria de exagerări de la protestul din 10 august. De data aceasta a fost vorba de acțiuni pe litoral.
Oricât ar părea de revoltător, este un caz real și a fost investigat de Cătălin Tolontan și de alți doi jurnaliști. Abuzurile jandarmilor au venit pe fondul unui eveniment la mare.
Incidentele s-au petrecut în perioada Cupei Jandarmeriei la fotbal pe plajă.Acest eveniment a fost organizat în perioada 5 – 9 septembrie, în stațiunea Jupiter și au participat mai mulți jandarmi ca niciodată: 1.200 de persoane (jandarmi cu familii și prieteni ai acestora).
Un număr atât de mare de persoane are nevoie de un spațiu de cazare pe măsură. Prin urmare, au fost hotelurile California și Delta care i-au primit. Numai că cei care au avut de suferit au fost turiștii plătitori.
„Au fost 1.000 de adulți și 200 de copii. Asta e și ideea, să ne cunoaștem mai bine, să formăm legături între noi. Vrem ca oamenii să se relaxeze și să facă și sport. Și, în același timp, nu au fost doar jandarmi. Au fost și alți angajați din subordinea MAI, din Poliție, de la Administrația Penitenciarelor”, a declarat Cătălin Bălteanu, jandarm activ și vicepreședintele Asociației Internaționale a Polițiștilor – Secția Română.
Pe acești jandarmi nu i-a interesat că a fost nevoie de mutarea turiștilor ca să-i cazeze pe ei. Și, după cum se pare, nu prea le-a păsat nici reprezentanților celor două hoteluri, doar afacerea a fost promițătoare. De ce să-i tolerezi pe acești „provinciali”, când îți vin 1.200 de persoane, cadre înalte, să stea la tine în hoteluri. Rar mai ai astfel de ocazii.
Turiștii își plătiseră sejurul de anul trecut
Printre turiști s-au numărat persoane care-și plătiseră sejurul la Hotel California de anul trecut.
„Pe 29 decembrie 2017 am achiziționat prin agenția litoralulromânesc.ro un sejur de nouă nopți cu demipensiune la Hotel California în valoare de 2.500 lei pentru doi adulți și un copil”, a povestit Mirela Stoica, una dintre persoanele cărora le-a fost ruinat concediul pentru mofturile altora.
Alți turiști, atunci când au ajuns la hotel, au fost refuzați și n-au avut voie să meargă în camerele pe care le plătiseră.
„Am fost preluați de o doamnă de la Hotelul Delta, care nu s-a prezentat, explicându-ne că din cauza cazării unui grup mare de turiști am fost mutați la Hotel Iris, care nu s-a dovedit a fi de aceeași categorie. Având doi copii, am dorit să stăm la Hotel California pentru că este aproape de plajă și are piscină. În schimb, Hotelul Iris nu are piscină și este departe de plajă și ne-a fost repartizată o cameră la etajul al doilea, fără balcon și extrem de mică, mai ales că aveam un pat suplimentar solicitat”, a mai adăugat Mirela Stoica.
Alți turiști au preferat pur și simplu să-și scurteze concediul la mare și să plece mai devreme.
Jandarmi care în afara serviciului strică ceea ce ar trebui să protejeze
La rândul lor, reprezentanții celor două hoteluri au oferit următorul argument pentru decizia lor: „I-am relocat pe turiști pentru că am avut o acțiune gălăgioasă, preponderent masculină.”
De asemenea, nici măcar nu au știut sau nu au vrut să spună câți turiști au fost relocați.
Cert este că le-a ieșit prin piele decizia. Noii „turiști” au produs o mulțime de daune materiale. Jandarmii „au făcut destule probleme, gălăgie, geamuri sparte”, după cum au afirmat reprezentanții hotelurilor.
Tolontan și ceilalți jurnaliști care au investigat cazul au contactat și agenția Turismul Românesc, pentru a cere o declarație: „Știm despre probleme, mai mulți turiști au făcut reclamație, deși cei de la hotel ne asiguraseră că vor beneficia de un hotel similar”.
Nici cei de la agenție nu sunt siguri de numărul turiștilor păgubiți: „23 de contracte am semnat noi, dar bănuiesc că au fost relocați mai mulți turiști pentru că Hotelul California colaborează cu mai multe agenții”.
Din 2015, hotelurile California și Delta au ca proprietari pe afaceristul Nelu Mirea și pe soția sa. Nelu Mirea este asociat în firma Alliance Qwest Company SA cu Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre.