Diana Șoșoacă nu a rămas indiferentă după anunțul făcut cu privire la relaxarea restricțiilor. Aceasta se bucură pentru „eliberarea românilor de constrângeri”, dar în același timp nu le acordă niciun merit autorităților, aceste relaxări fiind datorate oamenilor care au ieșit în stradă și s-au zbătut pentru libertatea românilor. În plus, avocata a divulgat valoarea amenzilor pe care le-a primit pe toată perioada pandemiei, drept sancțiune pentru nerespectarea legii privind purtarea obligatorie a măștilor.
Într-o intervenție în cadrul emisiunii moderate de Victor Ciutacu, Diana Șoșoacă a vorbit despre noile măsuri de relaxare anunțate de președintele României. Fosta senatoare AUR consideră că toate meritele pentru aceste rezultate le au oamenii care au luptat pentru drepturile lor, oamenii care au ieșit în stradă și au înfruntat sistemul.
„Simt că poporul român este eliberat de constrângeri. Nu se datorează preşedintelui Iohannis, nu se datorează Guvernului, nici lui Raed Arafat, secretarul de stat care nu se mai mută din scaunul acela de 12 ani.
Se datorează poporului român, acel grup mic de avocaţi care luptă în continuare împotriva încălcării Constituţie, românilor care au ieşit în stradă şi au formulat acţiuni în instanţă şi judecătorilor care au anulat pe bandă rulantă toate amenzile luate de cetăţenii români pentru nepurtatul măştii în stradă”, a declarat Diana Şoşoacă, potrivit sursei citate.
Cu privire la impactul pe care noile măsuri îl au pentru ea și familia sa, Diana Șoșoacă susține că nu vor fi mari diferenț, deoarece, nici ea și nici familia sa nu au purtat mască. În plus, avocata a scăpat porumbelul și despre amenzile pe care le-a primit pentru această încălcare a legii, suma totală ajungând la 10.000 de euro.
Din fericire, fosta membră AUR susține că amenzile primite încep să fie anulate de instanță, confirmând-se astfel „negalitatea dispozițiilor legate de măști”.
Diana Șoșoacă a promis în direct, la TV, că lupta ei împotriva manipulării și a nedreptății nu se oprește aici, urmând a-și atinge următorul obiectiv: accesul pacienților la tratamentele medicale.
„Pe mine nu are de ce să mă elibereze personal pentru că eu nu pot mască pe stradă, nici soţul şi nici familia mea. Mie nu îmi încalcă nimeni drepturile constituţionale.
Nu mă simt eliberată nici de cei peste 10.000 de euro pe care i-am primit ca amendă pentru nepurtatul măştii, pentru că văd că pe toate văd că instanţele le anulează, având în vedere negalitatea dispoziţiilor legate de măşti.
Nu ne vom opri până când toţi cei vinovaţi de moartea peste 25.000 de români morţi cu zile în spitalele din România de aşa zis COVID, precum şi ceilalţi zeci de mii de oameni omorâţi cu zile pentru că nu li s-a permit accesul la tratamentele medicale pe care trebuiau să le urmeze. Noi nu ne vom opri. Le este frică!”, a adăugat avocata, la RomâniaTV.