A turnat bicarbonat de sodiu în chiuvetă și a lăsat așa 10 minute. Ce a observat imediat după
Bicarbonatul de sodiu este cunoscut drept ingredientul minune al bucătăriei. Acest praf alb poate fi utilizat pentru mai multe lucruri. Fie că-l folosești pentru ca prăjiturile să crească, în cosmetică sau pentru a curăța diferite suprafețe din casă, iată un truc genial care te ajută să desfunzi chiuveta de la baie.
Cum desfunzi chiuveta cu bicarbonat de sodiu
Cu toții știm cât de neplăcut este să ai chiuveta înfundată, mai ales pentru că aceasta emană un miros extrem de neplăcut, din cauza depunderilor de piatră și a resturilor de mâncare blocate pe țeavă. Din acest motiv, internauții au găsit trucul genial care îți va face viața mult mai ușoară.
Cum poți desfunda chiuveta? Simplu. Dacă nu vrei să apelezi la anumite soluții chimice care ar putea fi periculoase pentru sănătatatea ta, gospodinele îți recomandă un truc natural și care nu poate da greș. Tot ce trebuie să faci este să torni bicarbonat de sodiu în sita de la chiuvetă.
Conform celor de la ego.ro, bicarbonatul de sodiu poate fi folosit, de asemenea, în îndepărtarea blocajelor din scurgerea chiuvetei sau a căzii. Împreună cu oțetul realizează combinația perfectă pentru a elimina resturile de mâncare ajunse în scurgerea chiuvetei.
Această metodă este eficientă, atât pentru chiuvetele de inox, cât și pentru cele din orice alt material. Ai nevoie doar de câteva ingrediente, precum apă, bicarbonat de sodiu și oțet, un burete și mănuși de cauciuc.
Bicarbonatul de sodiu este ideal pentru curățarea celor mai dificile suprafețe din casă
Pentru început, vei fierbe o cratiță cu apă, apoi vei adăuga un sfert de pahar de bicarbonat de sodiu. Amestecul va începe să sfârâie, motiv pentru care vei fi nevoit să acționezi rapid.
Toarnă soluția direct în canalul de scurgere, peste care vei pune o jumătate de pahar de oțet. Sunetele acidului demonstrează că soluția își face efectul. După ce ai urmat acești pași, e important să lași amestecul pentru circa 10 sau 15 minute în țeava de scurgere.
La final, trebuie să te asiguri că blocajul a fost eliminat. Dacă au mai rămas resturi de mâncare sau alte reziduuri, poți repeta procesul de încă două ori. După ce blocajul a dispărut, clătește chiuveta cu orice agent de curățare pentru a-i da o strălucire și un miros plăcut.