A născut Mădălina Pamfile, ”eleva” lui Radu Mazăre. Cine este tatăl fetițelor sale
Bucurie mare în familia Mădălinei Pamfile! Aceasta a dat naștere azi, 27 februarie, celei de-a doua fetițe. Cine este tatăl celor doi copii ai vedetei? Puțini știu detalii despre el.
Mădălina Pamfile a născut! Vedeta a devenit mamă pentru a doua oară
Mădălina Pamfile a devenit mamă pentru a doua oară! Fosta asistentă de televiziune a postat în mediul online prima imagine cu fetița ei pe care o va boteza Samira. „#welcome #Samira#27.02.2020”, a fost mesajul din descrierea primei fotografii din viața micuței. Amintim că bruneta a publicat anul trecut, de sărbători, primele imagini cu burtica. Deși sarcina era destul de avansată la momentul acela, vedeta a reușit o vreme bună să ascundă minunea.
Mădălina mai are o fetiță acasă, în vârstă de aproape 2 ani. „Parcă mă uit la tine când erai mică”, „Seamănă cu mami fata”, „Seamănă cu tine!!!”, „Vai, este superbă! Îți seamănă perfect”, îi scriau internauții la pozele cu micuța de acasă. Cu toate că odinioară nu părăsea perimetrul în care se aflau camerele de luat vederi, de câțiva ani buni bruneta a ales să se retragă din vizorul tuturor în detrimentul familiei.
„Am avut empoții mari, dar am trecut peste toate”
„Sunt foarte fericită! Am născut o fetiță de 4 kg sănătoasă. Sunt foarte bucuroasă! Am avut emoții mari, dar toate au trecut pentru că lângă mine au fost mama mea şi iubitul meu!’, spunea Mădălina în urmă cu mai bine de doi ani, la primul copil.
Iubitul tinerei mămici este un afacerist influent din Spania. Odată cu renunțarea la showbiz, aceasta a decis și să țină mai mult pentru ea multe detalii legate de viața sa personală, așa că nu sunt cunoscute extrem de multe lucruri despre bărbatul care i-a dăruit cei doi copii.