A luat sau nu bani George Buhnici pentru apariția de la iUmor? S-a aflat adevărul VIDEO
A luat sau nu bani George Buhnici ca să apară la iUmor, aceasta este întrebarea de pe buzele multora, după ce acesta și-a făcuta apariția la emisiunea găzduită de Antena 1, post concurent cu Pro TV, acolo unde jurnalistul realiza emisiunea „iLikeIT„. De altfel, acesta a fost o prezență neașteptată chiar și pentru jurații emisiunii: Delia, Cheloo și Mihai Bendeac.
A luat sau nu bani George Buhnici pentru apariția de la iUmor?
George Buhnici a venit la emisiunea iUmor de la Antena 1 , unde a i-a luat la roast pe cei trei jurați. Delia s-a arătat extrem de surprinsă să îl vadă pe o această scenă.
”M-am bucurat să îl văd la iUmor. Nu am crezut că o să trăiesc ziua în care îl văd pe Buhnici la iUmor. Efectiv e din altă lume”.
George Buhnici le-a mărturisit celor trei jurați și publicului că revine la Antena 1 după 17 ani.
”Pentru mine e un moment special și emoționant. Eu mă întorc la Antena 1, după 17 ani”.
Cum George Buhnici a participat la ediția specială, de „roast” cu vedete, edițiecare s-a difuzat duminică seara, la Antena 1, acesta nu ar fi primit niciun ban pentru prestația sa la iUmor, întrucât cei care vin pe scenă, în calitate de invitați, nu sunt remunerați.
Dacă Delia și Mihai Bendeac l-au recunoscut pe loc, se pare că Cheloo l-a confundat pe acesta cu artistul Jorge.
„Deci el a crezut că George Buhnici este Jorge”, a spus Mihai Bendeac în fața camerei.
A renunțat la televiziune pentru a lucra pe cont propriu
După opt ani de realizare a emisiunii „iLikeIT” difuzată de Pro TV, George Buhnici a renunțat la acest proiect pentru a lucra pe cont propriu. Astfel, acesta a decis să se axeze pe blogul său, dar și pe site-ul cavaleria.ro pe care îl are.
De altfel, jurnalistul moderează o serie de podcasturi pe YouTube, iar printre invitați s-a numărat și celebrul Robert Kiyosaki, autorul seriei de cărți de educație financiară „Tată bogat, tată sărac” care, alături de „Cadranul banilor” și „Ghidul investitorului”, s-a aflat în top 10 al celor mai bune cărți vândute, conform clasamentului întocmit de Wall Street Journal, USA Today și New York Times.
George Buhnici a renunțat la proiectul despre tehnologie de la Pro TV, în urmă cu doi ani, post la care acesta a petrecut 15 ani. În rostul de la Antena 1, jurnalistul a făcut, evident, glume și pe baza tehnologiei.
„Aplicațiile de pe telefoanele de ultimă generație sunt geniale. Cu ajutorul lor Bendeac poate să pară mai tânăr, Delia pare mai slabă, Cheloo pare mai viu, doar Carlas Dreams a ales să se picteze pe față la propriu, asta abia după ce a realizat că indiferent ce filtru îți pui, fața de moldovean nu dispare”, a spus, printre altele, George Buhnici.