Specialiștii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) au identificat cea de-a opta victimă a incendiul produs în a doua zi de Crăciun la Ferma Dacilor. Cine este persoana care și-a pierdut viața mistuită de flăcări. Motivul pentru care analizele au durat atât de mult timp.
În a doua zi de Crăciun, 26 de persoane au fost cazate la Ferma Dacilor, din Gura Vadului. Se aflau acolo pentru a-l sărbători pe fiul patronului pensiunii, care a împlinit vârsta de 11 ani. Doar că, în timp ce toți se aflau în camerele lor și dormeau, un incendiu de proporții a mistuit localul.
Dintre cele 26 de persoane care se aflau la pensiune, 8 nu au reușit să își mai salveze viețile, printre ele numărându-se și minori. În primă fază, au fost identificate doar 7 dintre victimele decedate, acestea fiind: Ene Petru, Ene Luca, Dinicu Victor (toți trei minori, cel din urmă fiind fiul patronului pensiunii), Gavrilă Anca, Marinescu Adrian, Băiceanu Vlad și Andrei Niţescu.
Te-ar putea interesa și: Cornel Dinicu a fost arestat pentru 30 de zile. Cei doi patroni din acte, în arest la domiciliu
A opta victimă a incendiului de la Ferma Dacilor nu a fost identificată de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) – până în urmă cu puțin timp. După proceduri extrem de complexe, specialiștii au descoperit care este identitatea celei de-a opta victime mistuite de flăcări.
Este vorba despre Petru Ene, un băiat în vârstă de 11 ani al lui Lucian Ene, prieten apropiat cu proprietarul pensiunii Ferma Dacilor din Gura Vadului. Familia Ene a pierdut, în urma tragediei, trei membri: tată și doi din trei copii. Al treilea copil, singurul supravieţuitor, este internat în spital.
Singurul copil al familiei Ene care a supraviețuit tragediei de la Ferma Dacilor, pe nume Matei, se află în atenție medicilor. Copilul a transmis de pe patul de spital un mesaj emoționant, după ce și-a pierdut tatăl, dar și doi frați în mijlocul flăcărilor izbucnite în pensiune.
„Tată, ai fost eroul meu, ești exemplu meu în viața, nu îmi vine să cred că ai plecat așa repede din viaţa mea, nu îmi văd viaţa fără tine.
Petru, te iubesc nespus de mult, ești frățiorul meu și mereu vei fi, ești puterea mea și sufletul meu. Luca, ești geamănul meu, te iubesc cel mai mult, o parte din mine a murit odată cu tine, ți-am zis sa vii după mine, nu înțeleg de ce te-ai oprit…
M-ați lăsat singur cu mama, o să am grijă de ea, vă promit. Sunteți familia mea și vă iubesc infinit, mi-aş fi dat viata pentru voi. Drum lin către ceruri îngerii mei”, a notat Matei Ene, într-un mesaj publicat pe platformele sociale.
Te-ar putea interesa și: Fiul şefului Direcţiei de Informaţii a Armatei este una dintre victimele incendiului de la Ferma Dacilor. Vlad Băiceanu avea doar 21 de ani
În contextul unei tragedii atât de sfâșietoare, mulți s-au întrebat care a fost motivul pentru care, după peste o săptămână, ultima victimă decedată nu a fost identificată. Profesorul Vladimir Beliș, fost director INML Mina Minovici, a explicat că procedurile într-un astfel de caz sunt foarte complexe.
„Identificarea se face pe oase. Procesul de extragere a ADN-ului din oase este un proces laborios, pentru că osul trebuie preparat astfel încât să devină un fel de pulbere. (…) Avem un număr de fragmente osoase, după câte am înțeles, în jur de 80.
Fiecare fragment trebuie luat și transformat în pulbere, așa se face tiparea ADN, pe os din pulbere. După ce s-a transformat, fiecare fragment astfel preparat trebuie comparat cu ADN-ul tatălui. Este o chestiune de noroc, că fiecare os trebuie luat separat și depinde de șansa de a găsi osul care se potrivește cu ADN-ul tatălui”, a spus profesorul Vladimir Beliş, la Antena 3.