A făcut o glumă despre Vladimir Putin, iar acum e nevoit să fugă din țară. Cine este personajul
Un comediant rus spune că a fost obligat să fugă din țară, după ce a glumit pe seama lui Vladimir Putin și pe seama creștinismului, anunță Euronews. Cine este personajul și cum s-a ajuns la una ca asta.
A făcut o glumă despre Vladimir Putin, iar acum e nevoit să fugă din țară
Avocatul lui Aleksandr Dolgopolov, un tânăr în vârstă de 25 de ani, susține că acesta urmărește desfășurarea situației din afara Rusiei. Mai mult decât atât, Dolgopolov a fost nevoit să-și anuleze un spectacol pe care urma să-l susțină în barul „Big City” din Moscova, după ce un bărbat misterios părea „foarte interesat” de momentul în care comendiantul urma să ajungă, a mai povestit managerul său.
Dolgopolov a publicat pe Instagram și o cerere oficială primită de bar de la Ministerul de Interne din Rusia, în care instituția cerea informații despre un spectacol susținut anul trecut de comediant și în care acesta spunea cu lux de amănunte cum ar răspunde cetățenii dacă Vladimir Putin le-ar cere să sară în lavă: „Doamne, unde să găsim lavă? Nu avem lavă în grădină, ce să facem, conducătorule înțelept?”
Ce se întâmplă dacă va fi găsit vinovat
De asemenea, o altă glumă cu tentă politică a lui Dolgopolov a fost: „Populația țării noastre s-a împărțit în două tabere. Cei care îl susțin pe Putin și cei care știu să citească, să scrie și să tragă concluzii logice”.
Baza, un site local din Rusia, a anunțat că au fost depuse o serie de plângeri în privința unor glume cu tentă religioasă, spuse de același Dolgopolov, iar comendiantul este în prezent „suspectat de insulte la adresa credincioșilor”. În 2013 a intrat în vigoare legea care incriminează blasfemia. Aceasta a fost introdusă în urma unui protest al grupului feminist Pussy Riot, în principala catedrală ortodoxă din Moscova și aspru criticată de organizațiile pentru drepturile omului. În cazul în care Dolgopolov va fi găsit vinovat, ar putea fi amendat cu până la 300.000 de ruble (4.000 de euro) și condamnat la muncă în folosul comunității sau până la un an de închisoare.