Actorul Taylor Lautner a făcut istorie în urmă cu câțiva ani, după ce i-a dat viață personajului Jacob Black, din seria „Twilight”. Chiar dacă a jucat un rol secundar, actorul s-a ales cu milioane și milioane de fani, însă în ultima vreme a intrat într-un con de umbră.
Seria „Twilight” a fascinat milioane de fani, iar la momentul apariției a devenit un adevărat fenomen. Datorită fizicului său impresionant, Taylor Lautner a câștigat milioane de fane în întreaga lume, însă în prezent actorul și-a mai pierdut din faimă și a intrat într-un con de umbră.
Din anul 2018, Taylor nu a mai jucat în nicio producție cinematografică, ultimul proiect în care a fost implicat fiind serialul „Cuckoo”, acolo unde a interpretat rolul personajului Dale.
Cel mai recent film în care Taylor Lautner a avut rolul principal a fost „Run the Tide”, o producție lansată în anul 2016 și notată cu 5.2 pe IMDb.
Actorul în vârstă de 28 de ani a fost surprins recent de paparazzy pe străzile din Los Angeles. Putea trece neobservat în ținuta lejeră pe care a purtat-o, mai ales că masca de protecție, ochelarii de soare și șapca l-au facut aproape imposibil de recunoscut.
Paparazzy însă au experiență și au reușit să-l surprindă chiar alături de iubita sa, Tay Dome. Cei doi tineri s-au relaxat în timpul unei mese la un restaurant de lux din oraș.
Tay Dome și Taylor Lautner formează un cuplu din anul 2018, atunci când au apărut împreună la o petrecere de Halloween. Tânăra este asistentă medicală și are și un cont de Instagram destul de popular, urmărit de peste 100 de mii de persoane.