Kaufland este unul dintre magazinele preferate ale românilor, de unde mulți dintre ei își fac cumpărăturile necesare pentru mesele de zi cu zi. O femeie din Satu Mare, însă, cu siguranță nu va mai trece niciodată pragul acestui supermarket. Iată ce a găsit în borcanul de castraveți pe care l-a cumpărat.
O femeie din Satu Mare a avut parte de o surpriză total neplăcută atunci când a mers la Kaufland. Deși nu obișnuiește să facă cumpărături din acest lanț de magazine, a mers totuși și a cumpărat câteva produse, printre care și un borcan de castraveți marcă proprie a magazinului, cu Eticheta galbenă.
Însă în momentul în care a ajuns acasă și a deschis borcanul, a fost extrem de dezgustată de ceea ce era înăuntru. Prin urmare, femeia a decis să facă o sesizare în presa locală.
Aceasta a trimis un mesaj publicației Informația Zilei din Satu Mare, în care a povestit toată pățania sa. A început prin a spune că, deși nu este fana acestui magazin, a decis să meargă să cumpere câteva produse.
În continuare, aceasta povestit și despre alte nereguli pe care le-a observat în magazin, legate de curățenie, de lipsa de profesionalism a personalului sau de faptul că a avut probleme cu cardul, în momentul plății, dar s-a concentrat cel mai tare pe produsul pe care l-a cumpărat și care i-a lăsat un gust amar.
Femeia a dezvăluit faptul că în momentul în care a desfăcut borcanul de castraveți în valoarea de 7,49 lei, produși în Turcia, a constatat că aceștia erau extrem de moi și se sfărâmau între degete.
”Vă scriu dumneavoastră, ştiu că nu mă puteţi ajuta, dar trebuie să ştie toată lumea ce se întâmplă în aşa-zisele supermarketuri. Duminică după prânz am plecat la cumpărături la Kaufland de pe strada Corvinilor din Satu Mare. Nu am obiceiul să cumpăr alimente din acest supermarket, dar în zonă se află magazinul de unde cumpăr mâncare pentru pisici (..)
Ajunsă acasă, altă dezamăgire! Desfac borcanul de castraveţi marca Kaufland, cu termen de garanţie până în decembrie 2025, şi ce să vezi: îmi intră degetele prin castraveţi. Ok, îmi zic, primii 2-3 sunt mai moi, restul sigur sunt buni. Surpriză, surpriză! Toţi castraveţii din borcan s-au sfărâmat între degete când i-am luat.
Asta este, dacă nu am cumpărat borcanul cu 13 lei, marcă românească. Ăștia sunt castraveţii de 7,49 lei, produşi în Turcia, îmbuteliaţi în Republica Moldova. Ghinion! Cine m-a pus să merg la Kaufland? Uneori prea multă reclamă strică!”, a spus femeia, revoltată.
Citește și: Ce a găsit o femeie în lasagna pe care a cumpărat-o din Lidl România. A avut șocul vieții când a ajuns acasă