Virgiliu Postolachi a fost unul dintre oamenii care au pus umărul la succesul formației UTA în duelul cu FCSB din etapa trecută. A marcat golul care i-a adus echipa în avantaj și a ajuns la șase reușite în SuperLiga României, dar speră să joace tot mai bine, iar prestațiile bune să-l readucă la formația franceză PSG. Atacantul a acordat un interviu în exclusivitate pentru playsport.ro în care a dezvăluit care sunt planurile lui.
Virgiliu Postolachi a fost omul decisiv în meciul UTA – FCSB 3-1, de etapa trecută. A intrat în minutul 56, la scorul de 1-1, iar opt minute mai târziu și-a adus echipa în avantaj. Este golul său cu numărul șase în SuperLiga României pentru atacantul care în anul 2019 împărțea vestiarul cu Neymar, Cavani și Rabiot la formația PSG.
„Eram în Singapore, la International Champions Cup. În prelungirile partidei cu Atletico Madrid, când scorul era 2-2, am driblat un adversar și am prins plasa laterală cu un șut perfect. Am reușit golul victoriei și am primit trofeul pentru jucătorul meciului. Eram în al 9-lea cer, a fost momentul meu de glorie într-un vestiar cu multe celebrități”, a rememorat Postolachi, în exclusivitate pentru playsport.ro, momentul său de glorie de la echipa din Franța.
Chiar dacă a jucat bine în mai multe partide amicale, dar și în tricoul lui PSG U19, Postolachi nu a avut șansa să debuteze și la echipa de seniori.
„Eram prieteni cu toții. Chiar dacă erau multe vedete, nimeni nu încerca să iasă în evidență. Neymar sau Dani Alves aveau un stil vestimentar mai exotic, poate unii aveau mașini foarte scumpe, dar între jucători erau legături cât se poate de normale. Am rămas prieten cu mulți dintre băieți. Cu Cavani, cu Rabiot, și cu alții apropiați de vârstă cu mine încă vorbesc pe Instagram”, a completat atacantul formației UTA.
Virgiliu Postolachi s-a născut în Republica Moldova, dar părinții lui s-au mutat la Paris când avea doi ani. A jucat la mai multe echipe de amatori unde a marcat multe goluri, iar apoi s-a înscris la academia lui PSG. În anul 2019 a ajuns la Lille, formație care l-a împrumutat la Mouscron, în Belgia. Din această vară joacă pentru formația UTA.
„Toate golurile sunt importante pentru mine. Faptul că am marcat cu FCSB mai întâi în Cupă, apoi în campionat, mă poate ajuta ca notorietate. Dar eu sunt un om de echipă și îmi doresc un final bun de sezon pentru UTA. Nu-mi fac planuri până în vară. Ar fi extraordinar să ajung cândva înapoi la PSG”, a fotbalistul formației din Arad.
Virgiliu Postolachi s-a întâlnit de mai multe ori cu oficialii Federației Române de Fotbal, dar a ales să joace pentru naționala republicii Moldova.