Mare atenție atunci când cumpărați căpșune din supermarket care vin gata ambalate la caserolă, pentru că pot ascunde multe surprize neplăcute.
Asta a pățit și o clientă Kaufland care a decis să cumpere o caserolă de căpșune de 500 de grame din supermarket, însă atunci când a ajuns acasă, a descoperit că mai mult de jumătate dintre ele erau stricate.
Femeia a cumpărat două astfel de caserole care aveau inscripționat și termenul la care au fost ambalat, adică în urmă cu o zi și jumătate.
În momentul în care a scos căpșunele din ambalaj ca să le spele și să le servească, fructele erau stricate, strivite și unele dintre ele mult prea coapte.
„Am fost astăzi, pe la prânz, la Kaufland Nord. Fiind ușor ipohondră, evit pe cât posibil aglomerația. Era liniște, puțină lume, exact cum îmi place. Pe acest fond, mi-au picat ochii pe căpșunele din imagine. Puse în cutiuțe de plastic de câte 500g, în lumina aia luminoasă de la legume/fructe, arătau super.
Am cumpărat nu una, ci două bucăți. Asta după ce m-am uitat la termenul în care au fost ambalate. Adică acum o zi și jumătate. Am ajuns acasă și primul gând a fost să scot căpșunele, să le spăl și să le pun la rece, ca să le mâncăm mai târziu. Că așa le place copiilor, ce să faci?
Am desfăcut prima cutie și am fost dezamăgită total de conținut: fructele arătau ca și cum au luat o mamă de bătaie. Am desfăcut-o și pe a doua, arătau și mai rău. Mai mult de jumătate din fructele cumpărate sunt stricate. M-am umplut de nervi și m-am gândit cum să procedez.
Să le păstrez și să mă duc mâine la Kaufland Nord, să le arăt ce marfă proastă vând? Nu prea am chef să mă cert cu nimeni de pe acolo ca, într-un final, eventual să-mi dea banii înapoi, ca și cu mi-ar face un mare favor. Pe urmă nu locuiesc în Ploiești și un drum până acolo special pentru asta, nu prea mă atrage”, a scris femeia, arătând și fotografii cu produsul cumpărat.