16 feb. 2023 | 11:10

A crezut că și-a cumpărat un cățel, dar când a crescut a început să meargă în două picioare. Șocul trăit de o femeie când a aflat ce era, de fapt

Diverse
A crezut că și-a cumpărat un cățel, dar când a crescut a început să meargă în două picioare. Șocul trăit de o femeie când a aflat ce era, de fapt
Femeia a cumpărat un cățeluș negru, despre care credea că este un mastiff tibetan

Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, ne-am dorit sau ne dorim să avem un animal de companie, fie un simpatic cățel sau chiar o pisică. Dar ce te faci când ceea ce credeai a fi un animal de companie se dovedește a fi cu totul și cu totul altceva? Este și cazul despre care relatăm, și anume o femei care a crezut că și-a cumpărat un cățel, dar când a crescut a început să meargă în două picioare. Șocul trăit de femeie când a aflat ce era, de fapt, a fost unul extrem de mare.

O femeie a crezut că și-a cumpărat un cățel, dar s-a dovedit a fi altceva

În urmă cu șapte ani, o femeie din sud-vestul Chinei și-a dorit un anume câine, fiind vorba de un mastiff tibetan, iar dorința, sau cel puțin așa crezuse, i s-a îndeplinit la scurt timp. Femeia a crescut animalul timp de doi  ani, crezând că și-a cumpărat un cățel, dar când a crescut a început să meargă în două picioare, iar femeia  șocată a aflat că de fapt este un urs negru, pe cale de dispariție.

Su Yun a cumpărat un cățeluș negru, despre care credea că este un mastiff tibetan, în timpul unei vacanțe în 2016, până când a aflat că animalul s-a dovedit a fi un urs de 440 de kilograme. Ea a decis să trimită ursul la un centru de salvare a animalelor sălbatice pentru a primi o îngrijire mai bună.

Femeia a povestit ulterior că a observat cum „cățelușul” ei, pe care l-a numit Little Black, a crescut și a devenit un urs, după doi ani. „Poate mânca o cutie întreagă de fructe și două găleți de tăiței pe zi”, a povestit Sun Yun, conform China News.

Vezi și: Animale de companie au voie pe plajă? Ce spune legea și cum poți evita o amendă

Câinele s-a dovedit a fi ursul negru asiatic, o specie pe cale de dispariție

Ștind că este ilegal să crească sau să păstreze animale sălbatice și a decis să ceară ajutor de la o grădină zoologică locală, mergând la Grădina Zoologică din Kunming, însă nu a reușit să prezinte la grădina zoologică certificatul de naștere al ursului. La 9 mai 2018,  Su Yun a contactat poliția forestieră din Kunming, care i-a sugerat să trimită ursul la Centrul de salvare a animalelor sălbatice din Yunnan.

Odată ajunsă la Centrul de salvare a animalelor sălbatice din Yunnan, cei de aici aveau să facă o constatare extrem de importantă, și anume faptul că animalul este o specie de urși pe cale de dispariție, cunoscut sub numele de ursul negru asiatic. Acești urși sunt clasificați ca fiind vulnerabili de către World Wildlife Fund, specia fiind apreciată pentru bila din vezica biliară, care este folosită în medicina tradițională.

Bila este cristalizată și utilizată pentru tratarea febrei, a crizelor și a bolilor de ficat. Imaginile cu ursul capturat de autorități arătau cât de mare a ajuns „cățelușul” chinezoaicei Sun Yun.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro