06 dec. 2025 | 13:49

Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe

Monden
Elena Băsescu, de nerecunoscut. Fiica fostului președinte este complet schimbată, a renunțat și la ținutele îndrăznețe
Elena Basescu

Imaginile postate recent de Traian Băsescu de la reînnoirea jurămintelor matrimoniale au atras atenția nu doar asupra cuplului prezidențial, ci și asupra transformării spectaculoase a fiicei sale, Elena. Retrasă din viața publică, aceasta apare acum cu un look total diferit.

Ce s-a întâmplat cu Elena Băsescu după retragerea din politică

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, în vârstă de 74 de ani, a publicat sâmbătă, 6 decembrie, pe pagina sa de Facebook, mai multe fotografii de la un eveniment cu o profundă încărcătură emoțională: reînnoirea jurămintelor alături de soția sa, Maria Băsescu, cu care este căsătorit din 1975. Cei doi sărbătoresc astfel nunta de aur, după 50 de ani de viață împreună.

”50 de ani împreună. Martor ne-a fost familia”, a scris Traian Băsescu în descrierea imaginilor.

Alături de ei au fost prezente cele două fiice, Ioana și Elena, dar și nepoții. Apariția Elenei Băsescu nu a trecut însă neobservată. La 45 de ani, fosta europarlamentară și deputată pare complet schimbată față de perioada în care era mereu în luminile reflectoarelor. Departe de ținutele îndrăznețe și de stilul care o caracteriza în trecut, Elena a optat pentru o apariție sobră și elegantă.

Elena Basescu, de nerecunoscut

Elena Basescu, alaturi de familie. Sursa foto: Facebook

Ce ținută a purtat bruneta

În fotografiile din biserică, Elena Băsescu este îmbrăcată în negru din cap până în picioare, purtând un costum format din pantaloni, bluză și sacou, o alegere vestimentară total diferită de outfiturile cu care își obișnuise admiratorii. Silueta sa este, de asemenea, vizibil schimbată față de perioada activității sale din Parlamentul României, la Camera Deputaților.

Schimbarea nu este doar una fizică, ci reflectă și un nou stil de viață. Retrasă de câțiva ani din viața publică și din politică, Elena Băsescu s-a dedicat aproape complet rolului de mamă. Astăzi, viața ei se desfășoară departe de ședințe, discursuri și apariții mondene, fiind una discretă, centrată pe familie.

Fiica cea mică a fostului președinte, o mămică devotată

Elena Băsescu este mama a trei copii. Din mariajul cu Bogdan Ionescu, încheiat amiabil și fără scandal, au rezultat doi copii: un băiețel, Traian, care poartă numele bunicului său, și o fetiță, Sofia Anais. Cea mai mică dintre copii, Anastasia, este rodul relației cu Cătălin Tomata. Astăzi, fosta figură politică trăiește realitatea multor mame: școală, teme, treburi casnice și o mulțime de responsabilități cotidiene.

Departe de agitația scenei publice, Elena pare să fi ales stabilitatea și discreția, iar imaginile recente confirmă această transformare profundă. Reîntoarcerea sa în atenția publicului, chiar și pentru un moment, a fost suficientă pentru a arăta cât de mult s-a schimbat fiica cea mică a fostului lider al țării.