26 mart. 2020 | 10:39

Care sunt țările care nu trec la ora de vară, în 2020. Ziua în care se vom regla ceasul

Știri generale
Care sunt țările care nu trec la ora de vară, în 2020. Ziua în care se vom regla ceasul

În ultima duminică a lunii martie, în data de 28 spre 29 martie, românii așteaptă cu nerăbdare să treacă la ora de vară, motiv de bucurie pentru cei mai mulți dintre noi.  Această schimbare aduce cu sine mai multă lumină, energie și o zi mai lungă! Chiar dacă există destul de multe avantaje, în lume există multe țări care au refuzat să adopte aceste schimbări.

Când s-a schimbat pentru prima dată ora

Schimbarea orei de două ori pe an a apărut prima dată în Anglia la inițiativa lui Benjamin Franklin, în anul 1908. Scopul acestei schimbări era ca lumea să beneficieze de mai multă lumină în lunile călduroase de vară. Astfel, oamenii puteau să petreacă mai mult timp împreună, să se bucure de natură și să le rămână mai mult timp după ce terminau programul de muncă.

Trecerea oficială la ora de vară presupune ca ceasurile să fie date înainte cu o oră, astfel, ora 3 va deveni ora 4. În prima zi, mulți dintre noi vor resimți această trecere pentru că vor dormi mai puțin cu o oră, dar ulterior organismal se va adopta la noul program, iar noi vom putea profita la maximum de  zilele frumoase de primăvară și vară.

Chiar dacă această schimbare aduce aparent doar lucruri pozitive, existe unele state care au refuzat trecerea la ora de vară sau iarnă, pe motiv că oamenii și animalele sunt bulversate pentru o perioadă mai lungă de timp, aducând neplăceri organismului.

Câte state nu au vrut să adopte schimbarea orei de vară și care sunt

Potrivit publicației The Point of Change, mai mult de 100 de state de pe toate continentele au refuzat să se alinieze acestui„ordin mondial”, fie din motivele enumerate mai sus, fie din motive religioase sau alte motive pe care le-au considerat importante De exemplu, Rusia a renunțat la schimbarea orei de vară pentru că mulți dintre cetățeni erau bulversați și nu mai aveau randament.

În Africa, numărul țărilor care au adoptat această schimbare este foarte mic, astfel că doar Namibia, Tunisa și Egipt se bucură de schimbarea orei de două ori pe an.

În America de Nord și America de Sud au refuzat  schimbarea orei de vară Venezuela, Ecuador, Panama, Guatemala, Nicaragua, Columbia, dar și alte state mult mai mici.

În SUA, Arizona și Insulele Hawaii nu schimbă niciodată ora, rămânând pe același orar în orice anotimp. Acestora li se alătură Ontario, din Canada.

Printre țările din Asia care nu-și schimbă niciodată ora, se numără Japonia, Vietnam, Afganistan, India, Singapore, Filipine, China și Coreea de Nord.

În Europa, numărul țărilor care nu adoptă schimbarea orei de vară sunt puține, astfel doar trei state rămân cu același orar: Belarus, Rusia și Islanda. În Australia, se întâmplă exact opusul, ceasurile se schimbă doar în puține zone ale țării, în timp ce în Queensland și în Australia de Vest ora rămâne în tot cursul anului aceeași.

Parteneri
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi plătit sume impresionante pentru influenceri
Redactia.ro
Postul negru, numai cu apă, noua modă printre vedete! Daniela Nane: „După a cincea zi, nu-ți mai trebuie mâncare!” Avertismentul dur al medicilor
Click.ro
Ciolacu, despre campania online a lui Călin Georgescu: „Sursa de finanțare a fost una externă. Follow the money”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Călin Georgescu, umilit și dat afară: Să nu-l mai văd cât oi trăi
EVZ.ro
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews
Călin Georgescu a anunțat România. Planul șoc: Declaraţie de război, dată ţării întregi
Capital.ro
Cum arată apartamentul în care locuiește Maurice Munteanu. Canapeaua din living costă 8.000 de euro, iar masa e 4.000 de euro. Cât a costat locuința plină de stil
Avantaje
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Antena 1
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Shtiu.ro