CFR a făcut un anunț în legătură cu suspendarea trenurilor, cu privire la limitarea răspândirii noului virus. Acest lucru se datorează și faptului că de astăzi a intrat în vigoare ordonanța militară.
Deoarece ordonanța militară cu numărul 3, a intrat în vigoare, CFR anunță suspendarea temporară a circulației. Călătoriile suspendate sunt doar trenurile în trafic intern, respectiv Regio și Interregio. Decizia a fost luată în concordanță cu Comitetul Național pentru Situații de Urgență. De astfel, pe site-ul oficial cfrcalatori.ro, sunt afișate deplasările trenurilor care asigură naveta și deplasarea facilită a cetățenilor, dinspre și de la locul de muncă. Această decizie a intrat în vigoare de astăzi. Modificarea traficului se face în funcție de noile măsuri de prevenire a virusului.
„În urma Ordonanței Militare numărul 3 din data de 24.03.2020, pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus (Covid – 19) pe teritoriul țării noastre, în concordanţă cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, CFR Călători suspendă temporar circulația unor trenuri în trafic intern, începând de mâine 25 martie 2020.
Facem precizarea că se asigură atât circulaţia trenurilor de navetă pentru a facilita deplasarea cetăţenilor la/dinspre locul de muncă cât şi circulaţia trenurilor pe distanţe lungi care să asigure legăturile inter regionale.”, se arată pe site-ul lor oficial.
Totodată, CFR îi roagă pe cetățeni să respecte normele de prevenire a epidemiei cu Covid-19. Astfel încât cetățenii să nu fie puși în pericol. Noile măsuri au intrat în vigoare cu data de astăzi, conform noilor declarații date de președinte. Ședința a avut loc ieri la ora 12:00, unde s-au discutat mai multe norme de limitare a epidemiei.
Numărul de cazuri confirmate în România crește semnificativ de la o zi la alta, astfel încât s-a ajuns la suma de 794 de pacienți. Amintim că s-a interzis părăsirea domiciliului, aceasta se face acum numai pentru situații de urgență. Încercați să evitați ieșirile dacă nu aveți o declarație sau o adeverință care să vă permită acest lucru.