Emma, o fetiță de 12 ani, se luptă pentru viața ei într-un spital din Atlanta, după ce a fost testată pozitiv pentru coronavirus. Verișorul său trage un semnal de alarmă și le transmite tuturor să nu subestimeze gravitatea efectelor produse de acest virus.
Justin Anthony, verișorul micuței, a declarat pentru CNN că Emma a fost diagnosticată cu pneumonie pe data de 15 martie și a fost testată pozitiv pentru coronavirus vineri seară. Sâmbătă, micuța a fost conectată la un ventilator, iar în prezent starea micuței este stabilă. Acesta a mai menționat că Emma nu era bolnavă și nici nu efectuase călătorii în ultima vreme.
Reprezentanții spitalului în care se află internată fetița au confirmat că aceasta a fost testată positiv pentru coronavirus, dar nu au dorit să intre în detalii, motivând că respectă confidențialitatea pacientului: „Pacienta va rămâne izolată, spitalul folosind constant măsuri de precauție adecvate”.
Deși experții în domeniul sănătății au spus că persoanele în vârstă și persoanele cu probleme de sănătate existente prezintă un risc crescut de deces din cauza noului coronavirus, se pare că efectele pot fi tragice și în cazul copiilor. Din acest motiv, verișorul fetiței a transmis un mesaj pentru toți oamenii, incusiv părinți, prin care îi avertizează de efectele nedorite pe care acest virus ucigaș le are asupra tuturor.
Bărbatul susține că are aprobarea mamei Emmei pentru a face cunoscută povestea ei și vrea să evite îmbolnăvirea altor copii: ”Toată lumea spune că noul coronavirus nu are impact puternic asupra tinerilor. Uite că nepoata mea, în vârstă de 12 ani, luptă acum pentru viața ei. Oamenii trebuie să stea izolați și să păstreze distanțarea socială. Trebuie să aibă grijă de familiile lor și să ia coronavirusul în serios.”
Trebuie menționat faptul că tineri reacționează mai bine decât vârstnicii, dar nu sunt imuni la virus.