Bucurie imensă în familia lui Culiță Sterp! Îndrăgitul artist și partenera sa de viață, Daniela Iliescu, au devenit din nou părinți, iar vestea a fost împărtășită cu emoție de cei doi. Familia lor s-a mărit cu încă un membru, o fetiță superbă, perfect sănătoasă, care a venit pe lume exact la începutul lunii martie.
Fericiții părinți au fost copleșiți de emoție în momentul întâlnirii cu micuța lor, iar Culiță nu a putut să își ascundă entuziasmul. Acesta a împărtășit cu fanii prima imagine alături de soția sa, fiul lor Milan și nou-născută, marcând un moment de neuitat. Fotografia a strâns în scurt timp mii de aprecieri și comentarii de felicitare.
Daniela Iliescu și Culiță Sterp au așteptat cu nerăbdare acest moment, iar acum visul lor de a avea o familie numeroasă începe să prindă contur. Cei doi nu și-au ascuns dorința de a mai avea copii, iar acum, cu venirea pe lume a fetiței lor, fericirea lor este deplină. Artistul a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care și-a exprimat sentimentele intense trăite în această zi specială. Culiță a descris trăsăturile micuței și a mărturisit că este topit după ea:
„Astăzi, 03.03.2025 am devenit părinți pentru a doua oară! A venit pe lume prințesa noastră. Baaaaaaa, îmi vine să urlu de bucurie, nu mai pot ce stare am. Deci e o frumusețe rară! Buzele mari ca taică-su și maică-sa, urechiușele mici, pielea creolă…Doamne, îmi vine să o mănânc… am o stare de îmi vine să sun pe toată lumea să dau vestea, dar mai bine vă dau vestea aici ca să aflați toți că sunt cel mai fericit tată din lume! Te iubesc, @daniela.iliescu, ești cea mai bună mamă, soție, iubită, prietenă, și tovarășul meu de drum pentru toată viața! Îți mulțumesc că m-ai făcut iar cel mai fericit! Dar vezi că nu ne oprim aici!”, a scris Culiță, în mediul online.
Culiță și Daniela s-au căsătorit în luna noiembrie, într-o ceremonie discretă. Tot atunci au dat și vestea că vor fi părinți din nou, iar viitoarea mămică și-a etalat burtica în toată splendoarea, într-un videoclip filmat de artist.
Acum, fetița lor a venit pe lume, iar emoțiile sunt la cote maxime pentru cei doi părinți. Fanii nu au întârziat să își exprime bucuria și să le transmită mesaje de felicitare.
În urmă cu doar câteva zile, Daniela Iliescu dezvăluia un detaliu inedit despre bebelușă. În timpul unui control medical, medicii i-au spus că micuța se va naște cu o podoabă capilară bogată, lucru care a surprins-o chiar și pe viitoarea mămică. Iată că predicțiile s-au adeverit, iar fetița a venit pe lume exact așa cum se aștepta familia.