Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a convocat astăzi, la ora 10:00, Consiliul General al Capitalei, pentru a modifica o lege interioară a primăriei dar și pentru a vota câteva proiecte, necesare populației capitalei.
Ședința fost transmisă parțial și pe facebook, și a avut loc într-o sală cu o capacitate de 500 de persoane, dar conform celor spuse de Firea, limita a fost de 8 persoane în sala de ședință. Ea a mai precizat că ședințele de consiliu se vor ține, începând de mâine, în format online, de aceea era necesară modificarea unei legi interioare a primăriei, pentru a putea demara procedura. Astăzi s-au votat câteva proiecte importante pentru locuitorii capitalei, proiecte care nu sufereau amânare.
Astfel că, în ședința de astăzi, Consiliu General al Capitalei a modificat legislația consiliului pentru a putea avea ședințele online, dar deocamdată sunt forțați să se țină aceste ședințe în formula de 8, prin rotație. Un al proiect, la fel de important, a fost acela al achiziției unui aparat de dializă necesar spitalului ”Victor Babes”, pentru pacienții infectați cu COVID-19 si care au și insuficiență renală.
Un alt proiect a fost acela al urgențelor stomatologice, în contextul în care guvernul a decis să se închidă cabinetele stomatologice, dar să se țină doar pentru urgențe deschise, însă Colegiul Medicilor Stomatologi a decis închiderea totală, și menținerea, la nivelul Capitalei, doar a cabinetului din spitalul Militar, iar acest proiect, probabil, vrea să reglementeze situația. Un alt proiect este acela al furnizării de mese calde, prin Asistența socială, celor cu probleme de dezabilitate, familiilor monoparentale și celor cu venituri foarte mici, dar și amânarea, fără penalități, a chiriilor celor ce locuiesc în apartamentele sau în casele de la AFI. Rămâne să vedem câte din proiectele prezentate mai sus vor fi votate de consilieri și ce se va întâmpla de mâine în colo.