Meghan Markle va reveni în atenția publicului cu o emisiune culinară pe Netflix, unde își va împărtăși pasiunea pentru gătit. În plus, soția Prințului Harry și-a redeschis contul de Instagram, iar acolo i-a anunțat pe admiratorii ei despre apariția show-ului. Află mai multe detalii din rândurile de mai jos!
După ce a renunțat la viața regală, Meghan Markle s-a concentrat pe familia ei, dar acum este pregătită să revină în atenția publicului cu un nou proiect remarcabil.
Soția Prințului Harry își va împărtăși pasiunea pentru gătit și stilul de viață într-o emisiune culinară care promite să aducă o schimbare de perspectivă asupra felului în care privim viața de zi cu zi.
„With Love, Meghan” va avea premiera pe Netflix pe 15 ianuarie, iar fanii lui Meghan Markle sunt extrem de nerăbdători să o revadă pe micile ecrane, pe favorita lor.
Un alt aspect remarcabil al acestui proiect este revenirea pe Instagram a lui Meghan Markle. După o pauză de cinci ani, fosta actriță și-a redeschis contul și a adunat deja peste un milion de urmăritori.
Într-un mesaj adresat fanilor săi, soția Prințului Harry a scris: ”Abia așteptam să împărtășesc asta cu voi! Sper să vă bucuraţi de serial la fel de mult pe cât m-am bucurat eu creându-l.”
”With Love, Meghan” nu este doar o emisiune culinară. În cadrul acesteia, șatena va explora și alte laturi ale vieții sale, cum ar fi grija față de natură și iubirea pentru florile și albinele din jurul ei.
Trailerul emisiunii (vezi AICI) o arată pe Meghan într-o mulțime de ipostaze, de la gătit și aranjamente florale, până la recoltarea mierii dintr-un stup de albine.
Emisiunea va include și apariții surpriză, printre care cele ale soțului ei, Prințul Harry, dar și invitați celebri, precum Mindy Kaling și Abigail Spencer, actrița care i-a fost colegă în ”Suits”.
Meghan Markle a demonstrat, încă o dată, că își dorește să își folosească platformele pentru a adresa subiecte relevante și pentru a împărtăși pasiunile sale. ”With Love, Meghan” promite să aducă o viziune autentică și sinceră despre cum putem trăi o viață mai simplă și mai fericită.