Susținerea din partea unor lideri ai lumii interlope pentru candidatul independent Călin Georgescu s-a transformat într-un scandal uriaș pe TikTok. Figuri proeminente precum George Pian, lider al Duduienilor, Makaveli și Bamba, s-au distanțat public de Georgescu, acuzând amenințări și manipulări.
George Pian a lansat acuzații dure la adresa lui Călin Georgescu, susținând că, în loc să mulțumească pentru sprijinul oferit, acesta i-ar fi amenințat. „Am fost amenințat de Georgescu într-un mesaj privat. În loc de mulțumesc că te-am scos din anonimat, acum mă ameninți. Stai, șefule, că nu merge așa!”, a declarat Pian într-o postare pe TikTok.
Alături de Pian, alți lideri precum Makaveli și Bamba au declarat că sprijinul oferit a fost o greșeală, dezvăluind că inițial au crezut în mesajul său de „renaștere națională”, dar ulterior au realizat că este vorba de manipulare. „Nu mai avem nicio treabă cu omul ăsta. Nu e normal la cap și nu ne vom mai asocia cu el”, a spus Makaveli.
Documentele desecretizate de CSAT și investigațiile SRI au dezvăluit o campanie amplă de promovare a lui Călin Georgescu, orchestrată pe platforma TikTok. Rețeaua, compusă din peste 25.000 de conturi create cu doar două săptămâni înainte de alegeri, era coordonată prin canalul Telegram „Propagator – Implică-te și tu, Renașterea României”.
Mesajele și postările erau gândite strategic pentru a manipula algoritmii TikTok și a crea o imagine falsă de popularitate. Mai mult, conturile utilizau adrese IP unice pentru a evita detectarea ca operațiune organizată.
Interlopul Marco Kalu a adus în prim-plan tensiunile legate de banii primiți în campanie. „Pian a luat 10.000 de euro, alții au luat mai mult, și acum vă certați. Ați făcut propagandă pentru Georgescu, iar acum vă plângeți că vă sunt blocate conturile!”, a declarat Kalu într-un videoclip.
Kalu a subliniat că această campanie a fost o manipulare periculoasă, iar liderii interlopi au fost folosiți drept unelte. „Georgescu nu e omul care pare. Ați fost trași pe sfoară!”, a adăugat acesta.
Deși Georgescu a raportat oficial că nu a cheltuit niciun leu în campanie, documentele SRI dezvăluie altceva. Finanțarea campaniei a fost susținută prin donații masive, inclusiv 381.000 de dolari proveniți de la utilizatorul „bogpr”, identificat ca Bogdan Peschir. Acesta ar fi donat, în total, peste un milion de euro, în ciuda faptului că deține o firmă de IT cu activitate modestă.
În plus, agenția sud-africană FA Agency ar fi facilitat colaborările cu influenceri, oferind sume fixe pentru promovarea lui Georgescu.
Revolta interlopilor și dezvăluirile despre campania lui Călin Georgescu ridică semne de întrebare cu privire la transparența și etica în procesul electoral. Autoritățile continuă să investigheze amploarea și sursele finanțării, în timp ce fostul candidat rămâne într-un scandal care i-a deteriorat semnificativ imaginea.