Alegerile prezidențiale din acest an au fost marcate de mai multe incidente, inclusiv unul tragic în comuna Ciocănești, județul Argeș. Un bărbat de 87 de ani a decedat în fața secției de votare, după ce i s-a făcut rău.
Deși cei prezenți au încercat să-i acorde ajutor, viața acestuia nu a putut fi salvată. Acesta nu este singurul incident notabil din ziua scrutinului.
În Constanța, la Secția de votare din cadrul Liceului Energetic, un bărbat a provocat un scandal chiar în timpul unei conferințe de presă susținute de președintele USR Constanța, Stelian Ion. Individul a intrat în secția de votare, având un comportament agresiv. Ulterior, acesta a fost scos din secție de polițiști, după ce a votat. Incidentul a avut loc la câteva ore de la deschiderea urnelor.
În județul Giurgiu, un alt eveniment grav a atras atenția autorităților. Un polițist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit în mașina sa cu o plagă împușcată în zona capului. Polițistul, care urma să asigure paza unei secții de votare din Frătești, a fost transportat la spital, fiind în viață.
Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a transmis că cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea unui procuror. În prezent, paza secției este asigurată de un subofițer ISU, care trebuia să fie înlocuit de polițistul rănit.